sâmbătă, iunie 6, 2026

Taberele JYSK continuă în 2024, la Casa Bună, pentru copiii din familii defavorizate

de A M

Asociația Casa Bună și JYSK continuă în 2024 organizarea Taberelor JYSK pentru copiii din familii defavorizate, din Ferentari, Jilava, Pojorâta și Nucșoara. Este al patrulea an în care JYSK și Asociația Casa Bună colaborează pentru proiectul taberelor.

Copiii incluși în programele asociației petrec o săptămână alături de voluntari, fie la Casa Bună din Jilava, fie la Cabana Casa Bună din Nucșoara, participă la meditații de română și matematică, învață să mănânce sănătos și să aibă un program adecvat vârstei lor, descoperă natura și lumea din jur și practică sport. Ei provin din familii vulnerabile, unde există riscul de abandon școlar și unde nu au parte de un program potrivit vârstei lor.

Pregătirea copiilor pentru evaluarea națională

Între 26 și 30 aprilie, a avut loc a treia tabără pentru a treia generație de copii de clasa a VIII-a, din Nucșoara si Lerești, care se pregătesc pentru evaluarea naționala alături de voluntarii asociației.

Imediat după încheierea taberei de la Nucșoara, a început tabăra pentru copiii din Ferentari. Pentru această generație va fi ultima tabără. După examen, vor sărbători finalizarea școlii generale și a evaluării naționale alături de meditatorii lor de la Casa Bună.

Pe lângă programul de meditații la română și matematică, pentru participanții la taberele dedicate clasei a VIII-a, care sunt în perioada adolescenței, au fost organizate și jocuri cu tematici ce îi pot ajuta în această perioada a vieții: de autocunoaștere, de comunicare și de echipă și o oră de educație sexuală.

Experiență în natură

Taberele JYSK au loc în vacanță, la Casa Bună din Jilava, la munte sau la mare. Seria din acest an a început cu taberele de weekend de la Cabana cu observator astronomic Casa Bună din Nucșoara. Construită în vara lui 2023, cabana a fost concepută ca să primească aici copii din alte localități, dar și copii din Nucșoara, care să vină în timpul zilei la meditații, împreună cu voluntarii.

“Am deschis pentru copii cabana de la Nucșoara la începutul lui 2024. De atunci, 60 de copii din cele trei comunități sprijinite de Casa Bună i-au trecut pragul. În cabană, copiii au patul lor, se joacă mult, creează și își fac prieteni noi”, spune Anca Teodora Sandu, președinte Asociația Casa Bună. 

În martie au avut loc trei tabere, la care au participat, în total, 41 de copii. Prima serie a fost formată din 12 copii între opt și 12 ani, din Ferentari și Nucșoara. Pentru doi participanți, frați, a fost prima lor plecare de acasă.  A doua serie a fost formată din 14 copii, șapte din Pojorâta și șapte din Nucșoara. A treia serie a primit la Casa Bună Nucșoara 15 copii din Ferentari și Nucșoara.

Copiii și-au făcut prieteni noi, au petrecut câteva zile alături de copii de vârsta lor, s-au bucurat de natură și au învățat de la voluntarii Casa Bună cum să aibă un program sănătos, dar și să gătească.

“În afara cabanei, copiii petrec mult timp în natură. Descoperă fauna și flora locală, își înving fricile ieșind seara la o plimbare cu lanternele și își întrec limitele urcând până pe vârful Strungii. Ce e diferit la aceste weekenduri la cabană, față de taberele noastre obișnuite, este faptul că, în aceeași tabără, aducem copii din comunități diferite, iar copiii petrec mult timp în natură. Învățarea este aplicată folosind elemente din jur.

La cabană, copiii folosesc bucăți de lemn ca să creeze coperțile jurnalelor de tabără și folosesc instrumente precum fierăstrău electric, bormașină, pistol de lipit și aparat de pirogravură ca să înfrumusețeze coperțile. În jurnale scriu despre noii prieteni, mâncare, drumeții sau despre mima cu animale (cel mai apreciat joc din tabără). Continuăm să le oferim copiilor un spațiu sigur și liniștit, cu acces la utilitățile de bază, cu mese delicioase și seri de film în pijamale. Doar că de data asta o facem în vârf de munte, în natură”, spune Anca Teodora Sandu.

S-ar putea să-ți placă