Compania globală de consultanţă în tehnologie conectează specialiștii IT din România cu tehnologiile globale, la evenimentul Codecamp, unul dintre cele mai importante meet-up-uri dedicate programatorilor din țară.
Compania le oferă profesioniștilor IT acces la informații și cele mai noi tehnologii necesare pentru a evolua în carieră, care îi fac să fie mai competitivi pe piață și, implicit, să-și crească veniturile. La Codecamp, Thoughtworks aduce experți în ingineria software, a căror contribuție profesională este recunoscută la nivel internațional, pentru a le prezenta programatorilor din România cele mai moderne tool-uri și abordări în activitatea de scrierea a codului și în tot procesul de programare back-end și front-end.
Programatorii români îl vor întâlni pe James Lewis, Software Architect & Director la Thoughtworks Marea Britanie, expert apreciat la nivel global pentru expertiza sa în arhitectură și design software și în design organizațional și dezvoltarea de produse software prin lean software development (LSD).
Ca expert în definirea stilului arhitectural emergent al Microserviciilor, din 2014, și parte din echipa Thoughtworks de peste 14 ani, James Lewis va prezenta principalele avantaje ale programării și tehnologiilor în care programatorii se pot specializa ca să se diferențieze pe piața muncii. Aceste tehnologii sunt necesare în companii pentru a îmbunătăți strategia tehnologică și pentru a ajuta în programarea sistemelor distribuite și adoptarea sistemelor de integrare SOA (service-oriented architecture). James Lewis este și unul dintre cei mai importanți specialiști care contribuie la realizarea Tech Radar, o referință de top la nivel global pentru industria de tehnologii emergente.

Din partea Thoughtworks România vor mai fi prezenți Cristian Gherghe, Tech Lead and Principal Consultant, cu o experiență de peste 20 de ani în ingineria software, Amit Dube, Senior Infrastructure Consultant, și Roxana Mecea, Senior Mobile Developer, cu peste 13 ani de experiență în IT.
DESPRE THOUGHTWORKS
Ete o companie de consultanță globală în tehnologie, care integrează strategia, designul și ingineria, pentru a stimula inovația digitală. Are peste 10.000 de angajați în 48 de birouri din 17 țări.