Tot ce trebuie să știi despre abonamentul complet de sănătate de la MedLife – instrumentul care te poate ajuta să dezvolți o afacere sănătoasă

Ultimii trei ani au schimbat tot ce știam despre felul în care muncim și au așezat pe noi coordonate relația dintre angajați și angajatori.

Pentru primii, pandemia a adus costuri personale, emoționale, legate de sănătatea mintală și fizică, iar războiul și incertitudinile economice din ultimul an nu au făcut altceva decât să amplifice anxietatea și stresul deja existent. Potrivit experților în recrutare de la Hays, mai mult de jumătate dintre angajați, la nivel global, consideră că sănătatea lor mintală și bunăstarea au fost afectate negativ în timpul pandemiei.

De cealaltă parte, companiile sunt obligate să găsească soluții prin care să le asigure echipelor un mediu de lucru cât mai “prietenos” cu putință, mai ales că de starea de sănătate a angajaților este strâns legată productivitatea unui business. Pentru cele care ignoră acest aspect, costurile pot fi uriașe. O companie cu 3.000 de angajați poate pierde, în medie, în fiecare an, peste 20 milioane lei anual pe concedii medicale, spitalizări, lipsă de productivitate și eficiență, arată datele unei analize realizate de PwC pentru MedLife. O revizuire sistematică a 56 de studii publicate despre programele de sănătate la locul de muncă subliniază că acestea pot duce la economii de 25 la sută la costurile legate de absenteism și de îngrijire a sănătății angajaților.

Mai mult de trei sferturi dintre angajați spun că nu au primit ajutor din partea angajatorului atunci când se simțeau epuizați

În companiile pentru care sănătatea angajaților nu a fost o prioritate, “nota de plată” nu a întârziat să apară. Dificultatea multor oameni de a gestiona în paralel munca și responsabilitățile familiale, lipsa interacțiunii cu colegii ori incertitudinea socială sunt doar câțiva factori care explică valul de demisii la nivel global, din timpul pandemiei, și atașamentul tot mai scăzut față de angajatori.

Circa 76,5 la sută dintre angajații români spun că au trecut prin cel puțin un episod de burnout în ultimii cinci ani, conform unui sondaj realizat la finalul lui 2021 de platforma Undelucram.ro. 54 la sută dintre angajați au trecut prin mai multe episoade de burnout, în ultimii cinci ani, iar 22,5 la sută printr-un singur moment de epuizare generată de muncă. Vestea și mai proastă este că 81 la sută dintre angajați susțin că nu au primit ajutor din partea angajatorului pentru a trece peste această stare și doar cinci la sută s-au simțit ajutați de compania în care lucrau. 

Afecțiunile de ordin emoțional au venit la pachet cu cele fizice. Potrivit unui studiu publicat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață, în 2022, problemele de sănătate afectează întreaga forță de muncă din UE. Unele dintre ele sunt raportate de mai mult de jumătate din populație. În 2021, cele mai întâlnite afecțiuni au fost durerile membrelor superioare (57 la sută), durerile de spate (54 la sută), cele de cap (51 la sută), dureri musculare la nivelul șoldului sau membrelor inferioare (35 la sută) și anxietatea (30 la sută). Epuizarea fizică a fost raportată de 23 la sută dintre respondenți.

Abonamentul pentru un stil de viață sănătos

În tot acest context, tot mai multe business-uri înțeleg necesitatea investiției în sănătatea angajaților, pentru a-i susține să facă față perioadelor dificile, dar și pentru continuarea activității companiei. Cel mai mare sistem medical privat din România, MedLife, îi susține prin extinderea gamei de servicii pentru protejarea sănătății angajaților ce pot fi accesate simplu și rapid, prin intermediul abonamentului medical.

Pe lângă serviciile de prevenție și profilaxie, precum consultații de specialitate, analize de laborator și servicii de imagistică, firmele pot opta să completeze abonamentele cu layere noi, precum asigurarea de sănătate NNCare, dezvoltată în parteneriat cu NN Asigurări de Viață, facilități de sport la sălile de fitness SWEAT Concept sau servicii de sănătate orală disponibile în rețeaua Dent Estet.

Practic, companiile le pot oferi angajaților mai multă grijă și le facilitează accesul la următoarele tipuri de servicii:

  • Servicii medicale de diagnostic și tratament, în aproape 700 de unități medicale proprii și partenere MedLife­ – acces la servicii precum medicina muncii, consultații de specialitate, analize de laborator și servicii de imagistică, într-o rețea națională de aproape 700 de locații proprii și partenere. Serviciile pot fi accesate în regim de gratuitate sau cu discount, în funcție de tipul de abonament, și sunt disponibile pentru angajați și pentru familiile lor.
  • Asigurare de sănătate de grup NNCare – lansată în 2022, în urma unui parteneriat strategic cu NN, liderul pieței locale de asigurări de viață, soluția se adresează companiilor cu cel puțin 20 de angajați, din rândul celor care oferă deja echipei abonamente medicale MedLife, dar și din cel al clienților care intenționează să ofere această facilitate angajaților și familiei lor, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale. Asigurarea acoperă cheltuieli de până la 250.000 de lei/ an, în funcție de problema de sănătate, și se diferenţiază prin beneficiile pentru afecțiuni grave și prin serviciul de tip a doua opinie medicală, care oferă acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale de renume din străinătate.
  • Servicii de wellness – adițional serviciilor medicale și asigurărilor, companiile pot opta și pentru programe de fitness disponibile în sălile SWEAT Concept. Abonamentul permite accesul la cele patru săli de sport în București, dotate cu echipamente și tehnologii premium, iar angajații pot beneficia de programe personalizate de antrenament.
  • Servicii de sănătate orală la Dent Estet – o altă facilitate, și nu cea din urmă, este reprezentată de pachetele de servicii dentare oferite în cele 18 clinici Dent Estet din țară. Pachetele prevăd un plan de prevenție, prin consultații de specialitate, reduceri semnificative pentru profilaxie și imagistică dentară și un plan de intervenție în caz de urgență medicală.

Mai multe informații despre abonamentul complet de sănătate de la MedLife pot fi găsite aici.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share