Departamentul de Stat American a angajat compania Transiris, condusă de românul Silvian Centiu, pentru a crea strategia de imagine a Statelor Unite în lume.
Strategul principal, directorul de creaţie, coordonatoarea de proiect şi o mare parte din echipa proiectului este formată din români, notează Agerpres. Iniţiativa de strategie se concentrează în prezent pe Europa şi a început cu un proiect-pilot în Austria, Cehia, şi Ungaria.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Strategia va fi finalizată luna aceasta şi va fi urmată de un proiect de implementare. Transiris a fost contractată exclusiv pentru strategia acestui proiect şi pentru deciziile de a subcontracta unele componente tactice către alte companii locale. „America, aşa cum numim de multe ori Statele Unite ale Americii, nu este doar o ţară, ci o idee, un set de principii de viaţă, un simbol cultural al drepturilor la viaţă, libertate şi căutare a fericirii. Dar imaginea Americii este şi sub continuă presiune şi critică, atât din interiorul ţării, cât şi din afară. Strategia noastră se concentrează pe crearea unei imagini care reprezintă adevărata America”, spune Silvian Centiu.
Pentru promovarea imaginii în lume, America a finanţat o agenţie din care au făcut parte şi Europa Liberă şi Vocea Americii, instituţii binecunoscute în România, în anii premergători revoluţiei. Această agenţie, USIA, a fost desfiinţată printr-un act al Congresului American, în 1998.
Compania Transiris a fost înfiinţată în 2012, în California şi în Bucureşti, pentru a deservi în principal companii de top, din Fortune 500, cu servicii şi tehnologii de marketing. Între timp, a înfiinţat birouri în Canada, Austria, Spania şi Marea Britanie. Biroul din Marea Britanie a fost înfiinţat în cooperare cu Guvernul Scoţian.
Silvian Centiu a înființat şi conduce compania. Locuieşte în California, dar este născut la Braşov, unde a urmat Liceul Andrei Şaguna. A studiat la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi a predat la aceste universităţi, dar şi la ASE Bucureşti şi Universitatea Transilvania.