Potrivit unui sondaj de opinie realizat de platforma de recrutare eJobs, un sfert dintre angajații români speră că anul acesta vor fi promovaţi sau vor primi o mărire salarială, în condiţiile în care mulţi angajatori au plafonat salariile în 2020.
Jumătate din respondenţi privesc cu optimism anul curent, iar cea mai mare dorinţă a lor este să se angajeze sau să-şi schimbe locul de muncă, arată rezultatele sondajului. 18 la sută dintre respondenţi apreciază că pandemia a fost mai uşor de traversat decât se aşteptau iniţial, iar 15 la sută susţin că 2020 le-a adus o serie de surprize plăcute pe plan profesional.
Platforma de angajare subliniază că, pentru prima oară, cele mai mici procente au fost alocate de respondenţi intenţiei de a lucra în afara ţării sau de a-şi deschide propria afacere. Referitor la temerile cu privire la locul de muncă, jumătate din angajați spun că nu au motive să fie îngrijoraţi în ceea ce priveşte anul curent.
În ceea ce priveşte temerile pe care le au românii, pe primul loc se află posibilitatea de a nu-şi găsi job nici în 2021. Zece la sută se tem că vor avea loc concedieri în compania pentru care lucrează şi aproape la fel de mulţi iau în calcul o posibilă închidere a activităţii angajatorului. Reducerea salariilor sau a pachetului de beneficii extrasalariale ori faptul că vor reîncepe să lucreze de la birou sunt alte aspecte menţionate de respondenţi. Aproape jumătate spun că nu au nici un motiv să fie îngrijoraţi cu privire la 2021.
La întrebarea despre modul în care şi-ar dori să se modifice relaţia pe care o au cu angajatorul actual, principala schimbare menţionată este legată de scăderea nivelului de presiune de la locul de muncă. O treime din angajați îşi doresc mai multă flexibilitate şi aproape la fel de mulţi ar vrea să fie mai des informaţi despre schimbările ce au loc în companie. Una dintre principalele dorinţe pe care le au angajaţii în raport cu angajatorii lor rămâne cea de feedback-ul constant.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Directorul general al eJobs România, Bogdan Badea, a explicat că una din tendinţele pentru 2021 este că un număr semnificativ de angajaţi doresc permanentizarea muncii de acasă. „Mai vedem două tendinţe importante pentru acest an: un număr semnificativ de candidaţi care sunt decişi să facă reconversie profesională, pentru a-şi găsi un job mai bun şi a câştiga mai bine – şi, în acest sens, declară că plănuiesc să urmeze cursuri de specialitate – şi o altă parte, care îşi exprimă dorinţa ca munca de acasă să se permanentizeze. Asta în ciuda faptului că, la finalul anului, într-un studiu în care sondam aşteptările angajatorilor cu privire la 2021, aceştia spuneau că vor să revină, alături de echipe, la munca de la birou”.
Sondajul eJobs a fost realizat în ianuarie, pe un eşantion de 810 respondenţi.









