Trei din cinci angajatori din România (58,2 la sută) se așteaptă ca în această perioadă dificilă, angajații să dezvolte rapid noi abilități, cum sunt cele digitale, iar aproape 51 la sută mizează pe disponibilitatea salariaților de a prelua și alte responsabilități decât cele din fișa postului, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
Față de perioada de dinaintea pandemiei, pentru 44,5 la sută dintre companii contează acum mai ales flexibilitatea celor din echipă privind responsabilitățile pe care le au, în timp ce 36 la sută se așteaptă la o adaptabilitate mai mare a acestora la schimbările prin care trece compania. De altfel, 40 la sută dintre companiile respondente la sondajul BestJobs își păstrează echipa intactă, în perioada următoare, iar 27 la sută vorbesc despre restrângere de activitate și disponibilizări de până la maximum zece la sută din personal.
Din martie, de când a început criza sanitară, aproape două treimi dintre companii (64 la sută) și-au menținut același număr de angajați sau chiar au mărit echipa (18 la sută), pe fondul creșterii anumitor activități din companie.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
În rândul candidaților pentru posturi noi, principalele abilități și competențe pe care companiile le caută și pe care pun mai mult accent sunt adaptarea la contextul actual al pieței muncii și al companiei (64,54 la sută), ușurința în a se integra mai rapid în echipă, în contextul limitării interacțiunii sociale (53 la sută), flexibilitate în ceea ce privește locul de desfășurare al activității, de la sediul companiei sau de acasă (31 la sută), și abilități antreprenoriale (28 la sută) sau competențe noi (21 la sută).
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Interviurile de angajare se desfășoară preponderent online (70 la sută), iar angajatorii observă că interesul candidaților a crescut – au fost înregistrate cu până la 48 la sută mai multe candidaturi la joburi, față de perioada ianuarie-martie.
Salariile se mențin la un nivel similar cu perioada pre-pandemie
În cea mai complicată perioadă de după criza financiară din 2009, 57 la sută dintre companii spun că nivelul salarial s-a păstrat, față de perioada de dinaintea declanșării pandemiei. Mai bine de jumătate dintre companii nu vor adăuga însă noi beneficii extrasalariale în această perioadă, iar 12 la sută le oferă salariaților noi beneficii, precum ședințe de coaching pentru dezvoltarea personală și profesională.

Sondajul a fost efectuat între 1 și 22 octombrie, pe un eșantion de 220 companii mici, medii și mari din România. BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, conectează la piața muncii peste 2,5 milioane de profesioniști și are peste 25.000 de joburi active în orice moment, în țară și în străinătate.