Globalworth, liderul pieței de birouri din România și cel mai important investitor în clădiri de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), a semnat un contract de închiriere cu Banca Transilvania (BT).
Acest contract reprezintă una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere de birouri din România de anul acesta. Contractul de închiriere se referă la 10.000 mp de birouri, la etajele VI-XI ale clădirii Green Court A (zona Floreasca-Barbu Văcărescu), pentru echipa Băncii Transilvania.
Green Court A este o clădire de birouri premium, proiectată ținând cont de principiul sustenabilității și de confortul chiriașilor. Dezvoltat conform ultimelor tendințe de pe piață, proiectul este certificat LEED Gold și asigură un nivel ridicat de calitate, confort și spații eficiente energetic.
- De la învățământul dual, la o carieră în industrie: Donalam angajează 22 de absolvenți, dintre care 11 își continuă pregătirea în Italia
- Marquardt a adus la Sibiu Innovation Week 2026 tehnologiile cu care schimbă industria auto
- Germania: Inteligența artificială va elimina 800.000 de locuri de muncă, în următorii 15 ani, dar va crea la fel de multe
Globalworth a devenit investitorul predominant în domeniul imobiliar de birouri de pe piața CEE, prin pozițiile sale de lider în Polonia și România. Administrat de peste 260 de profesioniști, în Cipru, Guernsey, Polonia și România, portofoliul său avea o valoare combinată de 3,2 miliarde de euro, la 31 decembrie 2022. Circa 96,4 la sută este în active care generează venituri, predominant în sectorul de birouri, și închiriate unei game diversificate de peste 690 de corporații. În România, activele sale acoperă București, Timișoara, Constanța, Pitești, Arad, Oradea și Târgu Mureș.
