Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat se pot angaja chiar din această vară. Pe eJobs apar acum peste 6.000 de locuri de muncă pentru care angajatorii nu cer diploma de Bac.
Cele mai multe dintre aceste joburi intră în categoria locurilor de muncă necalificate și presupun aproape în totalitate prezența fizică, zilnic, la sediul companiei.
În ultima lună, angajatorii au postat circa 7.500 de locuri de muncă pentru candidații care nu au o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor medii sau superioare. O treime dintre ele au fost în retail și 20 la sută în industria alimentară. Turismul a fost al treilea angajator în ceea ce privește numărul de joburi adresate candidaților necalificați, urmat de transport/ logistică, servicii, call-center/ BPO, producție și construcții.
- #CompliceLaSchimbare – George Popa, Manager Clinicile de Psihoterapie Regina Maria: Cum construiești o cultură comună fără să ștergi diferențele
- Randstad Romania Employer Brand 2025 Research: Microsoft, Schaeffler, IBM, Bitdefender și Versuni sunt cei mai atractivi angajatori din România
- NN își mută birourile în cel mai modern ecosistem de business din București
„Vorbim despre joburi de lucrător în depozit, manipulant marfă, curieri, ospătari, șoferi, lucrători comerciali. În domenii precum retail, turism sau HoReCa aplică inclusiv studenții, dar ei sunt interesați de aceste joburi doar pentru o perioadă limitată, ca să câștige experiență sau, pur și simplu, să-și suplimenteze veniturile. Pe măsură ce se apropie de finalizarea studiilor, se îndreaptă spre domeniile în care vor să-și construiască parcursul profesional pentru care s-au pregătit”, spune Ana Călugăru, Head of Communications la eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Pentru astfel de joburi, salariile variază între 3.500 și 4.500 de lei net, potrivit datelor salariale agregate de Salario, comparatorul salarial marca eJobs. Candidații care nu au o calificare sunt și cei care au cele mai mici cifre în candidaturi. Dintre cele 1,1 milioane de candidaturi înregistrate în ultima lună, mai puțin de 150.000 au venit din partea acestei categorii de candidați.
„Deși joburile compatibile cu acest nivel de pregătire presupun, în cea mai mare parte, prezența fizică la birou, dacă ne uităm la candidaturi, vedem un procent peste media generală (pe toate categoriile de candidați) direcționat către joburile remote. Dacă la nivel general 14 la sută dintre candidaturi merg către joburile remote, în cazul candidaților necalificați, procentul crește la 18,5 la sută. În cazul celor foarte tineri, o explicație ar putea fi faptul că vor să lucreze vara, dar și să se pregătească pentru sesiunea de Bacalaureat din toamnă, iar cea mai la îndemână metodă ca să le poată face pe toate ar fi să lucreze de acasă”, arată Ana Călugăru.
Cele mai atrăgătoare joburi pentru ei sunt cele din retail, turism, servicii, call-center/ BPO, industria alimentară și transport/ logistică. În ultima lună, aproape 9.000 de candidaturi au vizat joburile din afara țării. Destinațiile care au suscitat cel mai mare interes au fost Olanda, Germania, Belgia, Italia și Franța.
De când au fost afișate rezultatele la Bac, au fost înregistrate 10.000 de candidaturi din partea candidaților care nu au o calificare și nici o diplomă de studii medii sau superioare. „Atunci când vine vorba despre studii superioare angajatorii nu mai sunt atât de stricți și sunt dispuși să angajeze pe o poziție white collar și candidați care nu au terminat facultatea, dar au experiență sau dovedesc că pot face față cerințelor jobului. Diploma de Bac devine obligatorie pentru ocuparea joburilor care trec de nivelul de muncă necalificată”, explică Ana Călugăru.
Anul acesta, în sesiunea din vară, 30.000 de elevi au picat examenul de Bacalaureat. Rata de promovare la nivel național a fost de 76,4 la sută. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.
DESPRE EJOBS
Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste două milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.