UNTOLD și Neversea premiază performanța în educație: elevii de 10 primesc intrare gratuită la cele două festivaluri

de A M

Ajunsă la a noua ediție, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație va premia elevii care obțin nota 10 la examenul de Bacalaureat cu acces gratuit la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD sau Neversea.

“Campania BAC DE 10 este cadoul nostru pentru rezultatele și munca depusă în decursul a patru ani de toți elevii de liceu. Campania recompensează motivația și performanța elevilor de 10. Ei au posibilitatea de a alege să petreacă la mare, alături de prieteni, sau să experimenteze univesul UNTOLD. Ne dorim ca și în acest an să avem la festivalurile noastre cât mai mulți elevi de 10”, declară Edy Chereji, co-fondator UNTOLD și Neversea. 

Inițiatorii campaniei cred în puterea educației. În ultimii nouă ani, UNTOLD și Neversea au oferit intrarea gratuită și experiențe unice unui număr de peste 1.500 de absolvenți de 10. Elevii care obțin nota 10 la examenul de Bacalaureat primesc un abonament gratuit de patru zile la UNTOLD sau Neversea și un voucher de cumpărături de 500 de lei din partea Kaufland România, partener al campaniei. Voucherul este valabil în toate magazinele din țară. Brățara de acces în festival și voucherul de cumpărături vor fi ridicate în baza unei dovezi, din zona de “Acreditări” a fiecărui festival în parte.

“Susținerea examenului de bacalaurat nu este ușoară, însă când ai parte de o motivație în plus, reușita este cu atât mai posibilă. Prin proiectul Bac de 10, realizat împreună cu UNTOLD și Neversea, de opt ani susținem educația și venim în sprijinul liceenilor cu această motivație. Pentru noi, implicarea face diferența și ne dorim să fim întotdeauna alături de tinerii din România”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentele la un preț special: 610,40 lei (taxe incluse) până pe 30 iunie, pentru Neversea, și 654,50 lei (taxe incluse), preț valabil până în 9 iulie, pentru UNTOLD. Absolvenții pot completa formularele cu care se pot înscrie în campanie aici și aici.

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, are loc între 3 și 6 august, în Cluj-Napoca. La ediția de anul acesta au fost confirmați cei mai mari artiști și DJ ai lumii: Imagine Dragons, Bebe Rexha, David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Alok, Steve Aoki, KSHMR, Eric Prydz, Zhu, Alesso, Topic, Tujamo, Ava Max, Salvatore Ganacci, French Montana, Years & Years, Amelie Lens, Boris Brejcha și mulți alții.

Neversea, cel mai mare festival de muzică organizat pe o plajă din Europa, a ajuns la a cincea ediție. Anul acesta, la festivalul care avea loc între 6 și 9 iulie, în Constanța, vor ajunge peste 150 de artiști naționali și internaționali, precum Lil Uzi Vert, Ckay, J Balvin, Lil Pump, Alok, Don Diablo, Timmy Trumpet, Paul Kalkbrenner, Claptone, Lost Frequencies, Steve Aoki, MORTEN, Tujamo, Vini Vici sau Salvatore Ganacci.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.