EXEC-EDU lansează un program de elită, care pregătește membrii consiliilor de administrație

de A M

Liderul pieței de executive education din România lansează un portofoliu de cursuri destinate pregătirii organizațiilor care vizează creșterea competitivității prin profesionalizarea consiliilor de administrație.

La aceste cursuri vor participa antreprenori sau fondatori de organizații neguvernamentale, dar și manageri din corporații, care vizează accesarea unei poziții de board. Programul abordează competențe precum rolul și responsabilitățile membrilor din consiliile de administrație, aspectele legale și instituționale ale guvernanței, bunele practici legate de remunerare, auditare sau risc, negociere, strategie, leadership.

“Am creat acest program în urma solicitărilor absolvenților noștri, antreprenori ale căror companii au ajuns într-o etapă de dezvoltare care necesită corporatizarea și profesionalizarea consiliilor de administrație. Aceștia au nevoie de membri de board care să-i susțină în luarea unor decizii tot mai complexe și riscante, în această perioadă volatilă. Pregătirea lor este esențială, în contextul în care guvernanța corporativă se confruntă cu schimbări majore de paradigmă”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Programul a fost creat pe module care pot fi accesate în funcție de priorități și nevoi. Trainerii sunt experți recunoscuți în aria guvernanței corporative, strategie și leadership, cu o bună înțelegere a pieței globale și locale.

Consiliile de administrație pot fi foarte valoroase datorită contribuției lor majore la creșterea sau menținerea rezultatelor financiare în mod sustenabil. Totuși, fără o pregătire specifică, au doar un rol formal, iar studiile arată că până la 90 la sută dintre ele nu aduc o valoare reală echipelor executive. Paradoxal, directorii petrec tot mai mult timp în ședințele de board, iar datele arată că tendința este una ascendentă. În 2022, media a ajuns la 31 de ore pe parcursul unui an.

DESPRE EXEC-EDU

Cu o prezență de peste 15 ani, este liderul pieței de executive education – segmentul de top al pieței de training -, cu o echipă de peste 40 de traineri și experți și aproape 20.000 de cursanți. Portofoliul  său cuprinde circa 70 de programe, iar oferta este structurată pe patru linii principale de activitate: programe de dezvoltare pentru C-level, programe de management, cursuri de specializare în domenii profesionale actuale, de nișă și workshop-uri de wellbeing. Cele patru direcții includ nu numai programe de training, ci și coaching, mentoring și consultanță.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.