VIDEO. Business-ul care sfidează legea gravitației

Spiritul de aventură le-a dat curajul să mizeze totul pe o carte. Alex și Adina Codreanu, eroii unui nou episod al campaniei Agerpres – Tânăr de România, și-au deschis o afacere în România, o sală de escaladă, după ce au lucrat mulți ani peste hotare.

Alex are 38 de ani și spune că mereu a avut în sânge fascinația pentru natură, iar la 18 ani a descoperit pasiunea pentru alpinism. A încercat mai întâi facultatea de geografie, apoi geologie inginerească, iar până la urmă s-a transferat la geofizică.

Deși în studenție a fost voluntar în cercetare, după absolvire a lucrat ca instructor de escaladă, a vândut credite bancare și și-a făcut o firmă de team building. Apoi a decis să urmeze cariera pentru care se formase și s-a angajat ca inginer seismic la o companie petrolieră. A lucrat pe vapoare în întreaga lume și erau puține momentele în care reușea să-și vadă familia. Si-a cunoscut soția, pe Adina, încă de când aveau 14 ani și erau amândoi voluntari la Cercetașii României. Adina a absolvit facultatea de Chimie, iar mai târziu a lucrat și ea în industria petrolieră, în Turcia, într-o zonă de conflict.

Criza petrolului i-a adus acasă. Adina s-a întors prima, mai ales că se născuse și Mălina, fetița lor. Apoi a venit și Alex, care obținuse plăți compensatorii avantajoase. Împreună s-au gândit să creeze o afacere născută din experiența lui în escaladă și să le ofere copiilor educație prin aventură. Cu ajutorul NoGravity Club, ei vor să îi învețe pe cei mici să fie independenți, curajoși și să iubească natura.

Pe lângă activitățile fizice, au adăugat ateliere de robotică, paleontologie, educație montană, orientare urbană și excursii tematice. Totul a presupus o investiție substanțială, de 150.000 de euro. Pe lângă economiile pe care le aveau, Alex și Adina au vândut un apartament și un teren pentru a susține business-ul. La început nu știau nimic despre cum se gestionează o afacere, dar treptat au reușit să crească și au adus afacerea pe profit, în al treilea an de la deschidere.

După ce a trăit și experiența vieții în străinătate, Adina este convinsă că a făcut cea mai bună alegere, pentru că aici are familia și nu se vede locuind în altă țară. Când vine vorba de afaceri, Alex crede că, pentru a fi antreprenor în România trebuie să fii nebun, să crezi în ceea ce faci și să nu abandonezi.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share