Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), for ce reuneşte 11 organizaţii studenţeşti medicale, care reprezintă peste 24.000 de studenţi la medicină, trage un semnal de alarmă asupra situaţiei sensibile în care se află examenul de rezidenţiat programat în 17 noiembrie şi importanţei sale vitale pentru absolvenţii din domeniul sănătăţii.
Pentru ca examenul să se poată desfăşura în condiţii optime, conform actualei cronologii, metodologia de organizare, comisiile de specialitate şi numărul de locuri/ posturi trebuie aprobate prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Educaţiei. În acest moment, acest lucru nu poate fi realizat din cauza absenţei Ministrului Educaţiei şi a faptului că instituţiile statului pasează între ele responsabilitatea soluţionării acestei crize.
FASMR face un apel către Guvernul României, Parlamentul României, Administraţia Prezidenţială, Universităţile de Medicină şi Farmacie, Direcţiile de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor, spre a soluţiona această situaţie înainte de a deveni o problemă reală, care să ducă la amânarea examenului şi integrarea pe piaţa muncii a mii de absolvenţi de medicină din România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
“Examenul de rezidenţiat este mult mai mult decât un examen pentru studenţii şi absolvenţii medicinişti, este momentul la care am sperat şi pentru care ne-am pregătit timp de şase ani, care marchează împlinirea vocaţiei unei generaţii întregi de viitori medici. Colegii noştri mai mari, acum absolvenţi, s-au pregătit pentru acest examen al maturităţii medicale şi nu merită ca viitorul lor să fie subiectul unei neînţelegeri politice între instituţiile statului. FASMR solicită soluţionarea acestei crize, pentru ca examenul să se poată susţine la data anunţată anterior, 17 noiembrie, în condiţii optime”, declară Teodor Cristian Blidaru, în numele Consiliului Director al FASMR.