Din 1 aprilie, Achilleas Kanaris, CEO al Vodafone România, va prelua conducerea Vodafone Grecia, iar Nedim Baytorun, acum Consumer Business Unit Director și membru în board-ul director, va deveni CEO al Vodafone România.
Un lider cu peste 20 ani de experiență internațională, dintre care peste jumătate în industria de telecomunicații, Nedim Baytorun este Consumer Business Unit Director al Vodafone România din 1 iulie 2021.
A avut un rol esențial în transformarea infrastructurii de magazine și a implementat o strategie de expansiune comercială, inclusiv în mediul digital, a regândit experiența oferită clienților și a pus bazele transformării Vodafone România într-un partener de tehnologie. Sub coordonarea sa, compania a introdus conceptul EasyTech și o nouă abordare pentru serviciile TV prin lansarea Vodafone TV+, proiecte ce pun accent pe inovație și pe o experiență de divertisment accesibilă.
- Retail, construcții și transporturi, domeniile care angajează cei mai mulți seniori și manageri. Candidații vor un salariu cu 15-20% mai mare decât cel actual ca să accepte o nouă ofertă
- #echipaPoștaRomână: Teodorei Fliu – tânăra care refuză să lase greutățile să o definească și care a găsit o familie la Poșta Română
- Cum arată biroul ideal pentru români: trebuie să fie „zen” și să ofere opțiuni flexibile, diverse și ușor de personalizat
După o carieră internațională în grupul Danone în Turcia și SUA, s-a alăturat Vodafone Turcia, în 2013, și a avut roluri strategice în zona comercială și de marketing. A ocupat apoi poziția de Consumer Business Director la Vodafone Albania și a coordonat transformarea companiei odată cu integrarea Vodafone – Abcom. A fost implicat în proiecte importante de digitalizare, inclusiv lansarea primei platforme de tranzacționare digitală de pe piața locală.
Achilleas Kanaris a preluat rolul de CEO al Vodafone România la 1 iulie 2021. Pe durata mandatului său, s-a concentrat pe transformarea Vodafone dintr-un operator de telecomunicaţii într-o companie de tehnologie de top, iar compania a devenit unul dintre cei mai importanți integratori IoT și ICT din țară. Pe lângă soluții la cheie gândite pentru mediul de afaceri, a contribuit la transformarea digitală a României și a dezvoltat primul cloud guvernamental dedicat, un proiect revoluționar destinat modernizării infrastructurii digitale a sectorului public.
În paralel cu tranziția de la o companie de telecomunicații la una de tehnologie, de mandatul lui Achilleas Kanaris se leagă și consolidarea poziției Vodafone pe piața de telecomunicații, prin intenția de achiziție a Telekom România, progresul în implementarea tehnologiei 5G și multiple proiecte de scară largă în mediul privat și în cel public, care au contribuit semnificativ la accelerarea digitalizării României.
Achilleas Kanaris și-a început cariera în consultanță și industria de telecomunicații în Marea Britanie. S-a alăturat Vodafone în 2009, a ocupat poziții-cheie în aria comercială în Grecia și a preluat apoi rolul de CEO al Vodafone Albania, unde a condus transformarea companiei dintr-un operator exclusiv mobil într-un business complet convergent.
Rolul de Consumer Business Unit Director la Vodafone România va fi preluat de Ana Popa, în prezent Marketing Director în aceeași divizie. Cu o experiență de peste zece ani în Vodafone România și roluri anterioare precum cel de Director Customer Operations, Ana Popa a contribuit la integrarea instrumentelor de inteligență artificială în multiple fluxuri ale companiei și va continua dezvoltarea platformei EasyTech, cu investiții susținute în experiența online și de retail.