Wine Not?: Vinul potrivit pentru omul potrivit

Foto: Wine Not?

Francezii spun că în apă distingem propriul chip și că doar în vin vedem inima celuilalt. Cu o singură condiție: vinul să fie de calitate. Sibienii care cumpără de la Wine Not?, cea mai profesionistă casă de vinuri din Sibiu, nu vor avea suprize neplăcute – dacă nu le place ce descoperă, măcar se vor bucura de un vin bun.

Ovidiu Balaban a devenit proprietar de magazin de vinuri în urmă cu cinci ani, dintr-un “accident”, după cum mărturisește chiar el. “Eram clientul unei crame, de un an. În funcție de situație, cumpăram vin la litru, pentru un grătar sau o petrecere, dar și sticle de vin mai speciale, pe care să le poți savura într-o seară relaxantă. La un moment dat, am aflat că magazinul urma să se închidă. Am intrat în panică, mi-era teamă că o să rămân fără vinul preferat. Trei zile mai târziu, eram <fericitul câștigător> al unui magazin de vinuri foarte bune, la preț de producător”, își amintește Ovidiu Balaban.

Primul magazin de vinuri condus de antreprenorul sibian juca totul pe o singură “carte”: reprezenta un mare producător autohton. Lucrurile s-au schimbat între timp. În noul magazin, din centrul Sibiului, este loc pentru toți producătorii importanți de vinuri din România, dar și pentru cei din țările cu tradiție în domeniu. “Credem în vinul românesc de calitate și vrem să-l vindem cu maximum de profesionalism. Credem în pământul românesc și în roadele lui, iar cramele pe care le reprezentăm ne reprezintă. Sunt investiții românești sau străine, pentru că toți au apreciat calitatea pământului, a climei, iar concluzia unanimă este că România reprezintă unul dintre locurile ideale din lume pentru producția vinului de calitate”, spune Ovidiu Balaban (foto).

Wine Not? este punctul de plecare a vinului către clienții sibieni, atât pentru restaurante și cafenele, cât și pentru persoanele pasionate de “nectarul zeilor”, prin magazinul de prezentare. Clienţii se pot “împrieteni” cu sortimentele de vin, înainte de a le cumpăra, chiar în magazin. Casa de vinuri Wine Not? este însă și o prezență nelipsită de la evenimentele importante din oraș. Vinurile sunt promovate și prin degustări dedicate, training-uri de ospătari sau personal specializat, prin crearea meniurilor de vin în restaurante. Împreună cu localurile partenere din Sibiu, Wine Not? organizează seri de live cooking, în care pasiunea bucătarilor se combină de minune cu cea a somelierului casei de vinuri.

Și, dacă tot se apropie Sărbătorile, Ovidiu Balaban și colegii săi știu bine că o sticlă de vin se poate transforma într-un dar perfect, așa că au pregătit o ofertă de nerefuzat: cadouri personalizate, atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru companii. Este un cadou cu care nu poți să dai greș, crede proprietarul Wine Not?. Specialiștii casei de vinuri își vor ajuta clienții să aleagă vinul sau spumantul potrivit, astfel încât aceștia să le aducă o bucurie partenerilor, asociaților, angajaților sau prietenilor. Mai multe informații despre cadourile personalizate pot fi obținute chiar la magazinul de prezentare, de pe Strada Vinului, Nr. 11, pe e-mail, la office@winenot.eu, sau la numărul de telefon 0369 80 10 60.

Cine bea vin în România

În ultimii ani, consumul și alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată pentru români. Astfel, cramele producătoare (32 la sută), soiurile de struguri (31 la sută), culoarea vinului (11 la sută) și momentul de consum (zece la sută) sunt factori esențiali în alegerea unei etichete potrivite, conform unui studiu realizat de CrameRomania.ro și ReVino.ro. Datele arată că românii consumă tot mai mult vinuri seci (58 la sută), în detrimentul celor dulci, preferate de doar doi la sută dintre respondenți. Vinurile roșii sunt preferate de 57 la sută dintre români, urmate de cele albe (28 la sută) sau rose (13 la sută) și spumante (doi la sută). Prețul pe care un român îl plătește pentru o sticlă de vin este, în 43 la sută dintre cazuri, între 26 și 50 de lei, în 20 la sută dintre cazuri între 16 și 25 de lei, iar 17 la sută dintre respondenți sunt dispuși să plătească între 51 și 70 de lei.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share