Compania Xella International a semnat un acord cu două fonduri de capital privat din Polonia, gestionate de Enterprise Investors, în legătură cu achiziția grupului Macon, cel mai mare producător de BCA din România și unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții de pe piața locală.
Tranzacția face obiectul aprobării de către Consiliului Concurenței din România și ar putea fi încheiată în prima jumătate a anului 2018. Părțile implicate au convenit să nu ofere momentan detalii referitoare la tranzacție, până la finalizarea procedurilor. „Prin achiziția grupului Macon, Xella devine unul dintre liderii pieței locale de materiale de construcții și principalul producător de BCA din România. Xella devine un jucător important pe piața de var și elemente prefabricate din beton, și își atinge obiectivul de a fi lider pe piețe regionale, prin intermediul unor achiziții strategice”, declară Dr. Jochen Fabritius (foto), CEO Xella Group.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Potrivit acestuia, Xella se concentrează, la nivel pan-european, pe livrarea de soluții în construcții, cu valoare adăugată, pentru a genera o creștere profitabilă și sustenabilă. „Continuăm să urmărim consecvent obiectivul nostru de a fi printre cei mai buni în această industrie, prin utilizarea la maximum a potențialului diviziilor Xella și prin crearea valorii ce va conduce Xella către un viitor de succes”, precizează Jochen Fabritius.
Înființată în 2003, Xella International produce și comercializează materii prime și materiale de construcții. Din 2017, este proprietatea companiei de investiții Lone Star. Operează trei divizii de materiale de construcții pentru pereți, materiale uscate pentru construcții și izolare, și este cel mai mare producător mondial de beton celular autoclavizat, blocuri de silicat de calciu și plăci din fibră de gips. Xella este inclusă în cartea „Lexikon der deutschen Weltmarktführer” (Encyclopedia of German World Market Leaders).