Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, lansează YoDA powered by Accace, un program dezvoltat de specialiștii companiei pentru studenții care își doresc să urmeze o carieră în domeniul Contabilității – Economic sau Resurse Umane, fie că este vorba de administrare de personal sau de salarizare.
Gândit ca un curs practic intensiv, programul este structurat pe șase workshop-uri aplicate, ținute de specialiștii Accace pe o durată de 15 ore, în intervalul octombrie-decembrie 2022, și beneficiază de suportul studenților din Asociaţia Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune și al Asociației Studenților Economiști din România. YoDA powered by Accace primește un total de 15 studenți și poate fi accesat gratuit prin completarea formularului de candidatură, până pe 15 octombrie.
”Nevoile de pe piața muncii sunt în continuă schimbare, așteptările companiilor s-au schimbat, rolul specialiștilor HR, al contabililor sau al experților în salarizare este în continuă transformare, pentru a se adapta la noua realitate. Drumul de la teorie la practică a fost întotdeauna diferit, însă astăzi, mai mult ca oricând, studenții, viitorii specialiști cu care vom lucra mâine, au nevoie de o abordare concretă, aplicată, a provocărilor meseriei pentru care se pregătesc. Prin acest program, ne propunem să accelerăm trecerea de la cunoștințele dobândite teoretic în facultăți la aplicarea lor în jobul de zi cu zi”, spune Laura Ștefan, Managing Director Accace Romania.
Workshop-urile se vor desfășura la sediul Accace și sunt structurate în două module, care le vor permite studenților să aplice practic cunoștințele teoretice asimilate în facultăți, respectiv să experimenteze sistemele și aplicațiile folosite în domeniu. Ei vor beneficia apoi de un program complet de ucenicie, mai exact 84 de ore, echivalentul unui stagiu de practică solicitat de facultate. Cei mai implicați pot obține un loc de muncă permanent în echipa Accace sau își pot crește șansele de a fi angajați inclusiv în companii partenere, prin recomandările acordate de Accace.
DESPRE ACCACE
Cu o experiență vastă în externalizare și consultanță acumulată în cei 15 ani de la înființare, oferă aceste servicii la nivel mondial, prin cele nouă sucursale proprii în Europa și Africa, inclusiv două asocieri de tip joint venture în Africa de Sud și Marea Britanie. La nivel de grup, dispune de experiența a peste 700 de specialiști în gestionarea proiectelor de BPO multi-country la scară mică și mare.
Prezentă pe piața locală din 2007, a înțeles nevoia clienților de a avea toate procesele interne gestionate sub o singură umbrelă și a devenit un furnizor complet și inovator de consultanță și externalizare servicii. Accace România oferă servicii de contabilitate, raportare, salarizare, administrare de personal și consultanță fiscală, corporate și juridică, printr-un cabinet de avocatură afiliat. În plus, pune la dispoziția clienților soluții tehnologice noi, ca să susțină și să îmbunătățească aceste servicii, soluții dezvoltate la nivel global și adaptate în funcție de specificul clienților locali.
Accace operează pe plan internațional ca Accace Circle, o comunitate de business formată din consultanți și furnizori de servicii BPO. Comunitatea acoperă aproape 40 de locații prin cei peste 2.000 de profesioniști și sprijină peste 10.000 de clienți, în mare parte companii locale și internaționale din topul Fortune 500, și procesează cel puțin 170.000 de fluturași de salariu pe lună, la nivel global.
