Cel mai mare producător de medicamente generice cu prescripție în volume vândute din România a produs 3.600 de litri de dezinfectanți (gel pentru mâini), care vor fi donați unităților medicale publice, spitalelor și cabinetelor medicale din țară.
Donația de dezinfectanți se adaugă celor peste 130.000 de echipamente de protecție, distribuite către mai mult de 200 spitale și cabinete medicale individuale.
Compania și-a adaptat producția și a dezvoltat un proiect special pentru a putea realiza în mod excepțional lotul de igienizanți de mâini. În timpul record de patru săptămâni, cei 3.600 litri de dezinfectant au trecut prin etapele de testare, adaptare a liniei de producție, aprobări și finalizarea producției, și au plecat cu titlu de donație pentru a ajuta medicii și asistentele să se protejeze.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Până la finalul lunii aprilie, au fost donate mai multe tipuri de materiale: măști, mănuși de unică folosință, botoși, viziere, capeline, combinezoane, covorașe și soluție biocidă. Materialele au fost distribuite în spitale, iar de ele au beneficiat peste 7.200 de cadre medicale din linia întâi.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Continuăm să sprijinim sistemul românesc de sănătate și corpul medical cu materiale indispensabile în această perioadă. Protejarea medicilor trebuie să fie prioritatea zero a tuturor. Cu ajutorul lor vom putea primi îngrijirea necesară în pandemie. Nu trebuie să uităm de medicii care asigură continuitatea asistenței medicale pacienților cu afecțiuni curente, cronice și cu urgențe medicale. De aceea, donațiile noastre merg către un număr extins de spitale și către medicii de familie, aflați în egală măsură în prima linie”, declară Simona Cocoș, director general Zentiva România și Moldova.
Zentiva este liderul în volume vândute al pieței de medicamente generice din România, cu o cotă de piață de 16,2 la sută în 2019 (conform IQVIA dec. 2019).
DESPRE ZENTIVA ROMÂNIA
Este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul deține unități de producție la București și la Praga, unde lucrează 4.000 de oameni. Fabrica din România funcționează neîntrerupt din 1962, de la înființarea sa.