HR vs programatori – ce au de făcut recruiterii, ca să nu piardă războiul

Trebuie să recunoaștem că între programatori și recruiteri se dă un adevărat război psihologic. Sunt programator și știu. Am trecut prin vremuri grele. Ne este frică să ne actualizăm profilul, să scriem pe social media, unii dintre noi chiar se ascund în beciuri, pentru că, la un moment dat, cumva, un ninja recruiter te va vedea, îți va găsi adresa de email și te va captura. Este un adevărat război, vă spun eu!

Octavian Irimia

Senior Software Engineer @ Avangate

Acum, ca să opresc această luptă sângeroasă, să predau întreaga comunitate de programatori, trebuie să vă declar revendicările noastre și să deconspir un mod cât mai ușor de abordare a programatorilor și de intermediere cu angajatorul.

Ce vrea un programator

  1. Avem nevoie de mâncare și, cei mai mulți dintre noi, de cafea. Dacă noua companie are o masă gratuită și cafea gratuită, asta înseamnă foarte mult. Și nu, nu este vorba de bani, ne putem cumpăra și singuri mâncare și cafea, însă sunt sigur că vă doriți ca noi să programăm, nu să stăm și să examinăm localuri în fiecare zi.
  2. Suntem pasionați de ce facem, dar ne plac banii; cunoaște-ți nivelul și investighează salariile de pe piață! Ține minte că un programator bun lucrează într-un mediu plăcut, cu o echipă bună, așa că noul salariu trebuie să compenseze atât echipa, cât și o creștere de 15-20 la sută din salariul lui curent. Deci ar putea fi vorba de o creștere de peste 30 la sută, pentru a capta interesul. Dar s-ar putea să te intereseze doar un programator mediu. Cunoaște-ți targetul final!
  3. Nu te pierde în termeni tehnici. În primul rând, asigură-te ce tip de programator vrei: un programator web, un programator pentru mobile, un programator pentru desktop sau un alt tip de programator. Nu încurca Java cu JavaScript, C cu C++ sau ObjectiveC, back-end cu front-end. Dacă tu cauți un programator care știe JavaScript și ai un interviu cu unul care este interesat de Java, asta aduce un mare ghinion. Ah, și ți-ai irosit timpul!
  4. Cunoaște produsul pe care îl vinzi și împărtășește-l cu candidatul. Ce o să fac, mai exact? O să fiu parte dintr-o echipă de dev-ops, voi face mentenanță, voi lucra la un API, la o interfață, teste unitare, o să am contact direct cu clienții? Pregătește-te foarte bine pentru întrebarea “de ce ai nevoie de mine?”.
  5. Ne place codul nou și iubim tehnologiile noi, însă nu suntem foarte siguri când vine vorba de startups. Dacă recrutezi pentru un startup, asigură-te că știi ce face acea nouă companie. Nu spun că nu ne place să lucrăm într-un startup, doar că trebuie să fie ceva cu adevărat interesant, ceva care să trezească interesul și să fie prezentat foarte bine, ca să știm în ce ne băgăm.
  6. Angajatorul a specificat vrun framework care este esențial? Dacă abordezi un programator și știi că cerința principală este ca el să cunoască un framework, ar fi bine ca asta să fie începutul conversației, încă de la invitația de pe LinkedIn. Unele companii oferă cursuri, iar asta îți dă avantajul de a filtra programatorii doar după limbaj (PHP, C++, Java și altele), fără să impui un framework stupid. Dacă angajatorul cere explicit un framework, programatorul ar trebui să știe acel framework, altfel pierzi vremea degeaba.
  7. Află lucruri despre noul mediu de lucru. Nu mă trimite într-o lume necunoscută: o să lucrez pe un laptop sau pe un desktop, unde se află locația exactă a biroului, care este media de vârstă în echipă, câți membri va avea echipa, ce experiență au, o să pot fi avansat în timp, cum funcționează echipa ca management (Agile, Kanban, Waterfall) și alte detalii.
  8. Pune-ți un avatar cu tine. Nu ne place să discutăm cu “fără-față” Maria și nici cu “cățel-simpatic” Tina. Ai fi surprins(ă), dar și noi căutăm detalii despre voi, încercăm să aflăm cât de serioși sunteți și cât de mult credeți în ceea ce spuneți.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Așa nu!” – sau cum să pierzi vremea ta și a programatorului

  1. Nu aborda un programator experimentat dacă știi că bugetul tău este foarte mic. Dacă poți să oferi doar 400-500 de dolari/lună, înseamnă că nu ai nevoie de un programator cu zece ani de experiență. Nu poți cumpăra un Ferrari cu banii de VW.
  2. Nu încerca să ne aburești cu fraze sofisticate, cum ar fi “oferim servicii cloud”. Astea merg bine doar în departamentul de vânzări. Noi știm ce este “cloud”. Este un server și chiar nu ne pasă momentan.
  3. Cunoaște ce vinzi. Nu încerca să angajezi un programator front-end pe un post de back-end, mai ales dacă este un down-grade. Un programator back-end nu va accepta niciodată un post de front-end, decât dacă este foarte la început. Și ăsta este doar un exemplu simplu.
  4. Nu ne contacta de două ori, nu insista. Este enervant! La început, ne vom simți flatați, însă asta nu te ajută în nici un fel. Este doar o pierdere de timp.
  5. Nu cere un portofoliu unui programator care lucrează într-o companie mare. Nu are ce să-ți arate. Compania aceea reprezintă portofoliul în sine.

Câteva sfaturi extra

Uite câteva detalii din interior, ca să știi că îmi pasă de tine:

  1. Citește bine oamenii și evită “vedetele”. Evită acei programatori care se consideră guru, care le știu pe toate, care nu se bazează pe nici o echipă. Orice programator bun știe că în fiecare zi are ceva nou de învățat.
  2. Sunt unii programatori care preferă companiile mici sau startups și alții care preferă corporațiile mari. Este datoria ta să notezi ce vrea fiecare.

Sper ca această luptă să se încheie curând. Dă-i un share și să ai un sfârșit de săptămână cât mai plăcut!

Ah, era să uit: în fotografia aceasta poți să vezi Pipera, locul unde se duc majoritatea programatorilor. Fotografia e făcută de mine. Dacă-ți place, poți să mă angajezi ca fotograf pentru evenimente corporate. Mă găsești aici

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share