adidas, Boehringer Ingelheim, EDPR, Groupama Asigurări, Infosys, Kaufland, Lidl, ifm efector, JT International, METRO Cash & Carry, Michelin, NN, Orange, PepsiCo, Philip Morris Trading & Philip Morris, Provident Financial, Saint-Gobain, Vodafone, Webasto, Ursus Breweries – Asahi și ista Shared Services sunt cele 21 companii care activează în România și care au obținut certificarea acordată angajatorilor de top, în 2021.
Certificarea Top Employer 2021 este acordată după o analiză realizată de institutul independent Top Employers din Olanda și recunoaște performanțele companiei ca angajator. Companiile certificate Top Employer se dedică angajamentului de a pune resursa umană în centrul activității de business și de a oferi un mediu de lucru excepțional.
Procesul riguros de audit al cadrului organizațional din companie ia în calcul practicile de HR ale angajatorilor, pe baza a 20 de criterii de evaluare, structurate în șase categorii, precum strategia de management a resurselor umane, mediul de lucru, procesul de recrutare sau oportunitățile de dezvoltare oferite angajaților.
Institutul Top Employers este cel mai important jucător mondial din domeniul certificărilor pentru condiții excelente oferite angajaților. Programul său de certificări permite companiilor să evalueze și să optimizeze condițiile pe care le oferă angajaților. Înființat acum 30 de ani, institutul a identificat și recunoscut și anul acesta ca Top Employer peste 1.600 de compani în 120 de țări și regiuni de pe cinci continente. Împreună, companiile certificate Top Employer au peste șapte milioane de angajați.