39 la sută dintre participanții la un sondaj derulat de eJobs nu sunt mulțumiți de salariul lor. 52,8 la sută se declară mulțumiți într-o oarecare măsură și doar 8,2 la sută nu au motive de nemulțumire din acest punct de vedere.
Din acest motiv, aproape 70 la sută au ajuns să resimtă des sau foarte des presiune financiară în viața de zi cu zi. Din categoria celor care nu se simt împovărați de nivelul cheltuielilor lunare fac parte mai puțin de șase la sută dintre respondenți.
„Principalele motive responsabile pentru această presiune financiară sunt costurile lunare prea mari cu utilitățile, datoriile (credite, carduri de credit, împrumuturi) sau faptul că nu mai țin pasul cu creșterea prețurilor, în condițiile în care consumă aceleași produse sau servicii ca în trecut. 18 la sută dintre ei și-ar dori să-și poată permite și alte produse sau servicii decât cele de bază, iar asta le generează un puternic sentiment de frustrare”, spune Ana Călugăru, Head of Communications la eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
- Timișoara se pregătește pentru o nouă ediție Angajatori de TOP: cel mai mare eveniment de carieră din Banat
- Kärcher deschide în România un centru de servicii globale pentru filialele grupului de pe mai multe piețe
- „Generația Z nu știe să muncească”. Ce nu învață tinerii la facultate și descoperă abia la primul loc de muncă?
Angajații sunt mai degrabă nemulțumiți decât mulțumiți de salariile lor. Aproape 63 la sută au primit o mărire salariu în ultimul an și jumătate. 29,1 la sută au avut parte de o majorare salarială în 2025, iar 33,7 la sută în 2024. Pentru 15,1 la sută, cea mai recentă creștere a avut loc în 2023, șase la sută au același salariu din 2022, iar trei la sută din 2020 sau 2021. 7,7 la sută nu-și amintesc când le-a crescut ultima dată salariul, iar pentru 5,5 la sută salariul de acum este același ca în momentul angajării.
Întrebați care este venitul net lunar de care ar avea nevoie ca să nu resimtă presiune financiară și să aibă un trai decent, 24,6 la sută indică un plafon cuprins între 6.001 și 8.000 de lei. 22 la sută ar avea nevoie de 8.001-10.000 de lei, 15,5 la sută – între 10.001 și 12.000, iar 13,3 la sută peste 15.000 de lei. Un sfert dintre ei s-ar descurca și cu mai puțin de 6.000 de lei pe lună.
„Chiar dacă vorbim despre un procent consistent de respondenți care au avut recent o majorare salarială, încă vedem o discrepanță destul de mare între nivelul salarial la care se află acum și creșterea de care ar mai avea nevoie ca să atingă un punct de confort financiar. Răspunsurile lor ne arată că, în cea mai mare parte a cazurilor, ar mai avea nevoie de cel puțin 20 la sută în plus față de cât câștigă acum”, explică Ana Călugăru.
De aceea, dacă ar fi puși în fața posibilității de a-și schimba jobul cu unul de la care ar putea câștiga salariul de care au nevoie pentru a se întreține fără mari renunțări, 84 la sută ar face asta fără nicio ezitare.
Există, însă, și elemente care, pe lângă salariu, ar putea contribui la reducerea presiunii financiare și la îmbunătățirea calității vieții profesionale. Pe primul loc se află flexibilitatea programului de lucru, menționată de o treime dintre angajați. Urmează beneficiile extrasalariale, oportunitățile de dezvoltare profesională și de avansare în carieră, un mediu de lucru plăcut și o cultură organizațională sănătoasă.
Sondajul a fost realizat în iunie, pe un eșantion de 2.452 de respondenți angajați full time, part time sau freelanceri. 17,2 la sută dintre ei aveau un salariu de 2.500-3.500 de lei, 29,3 la sută între 3.501 și 5.000, 31,2 la sută între 5.001 și 8.000, 13,5 la sută între 8.001 și 12.000 de lei și 5,4 la sută peste 12.001 lei. 3,5 la sută nu au dorit să răspundă.
