Autism Voice a ajutat peste 4.500 de copii cu autism în drumul spre recuperare și integrare socială

de A M

Asociația Autism Voice, înființată de specialiști dedicați recuperării copiilor cu autism, a ajutat, în 12 ani, peste 4.500 de copiii cu tulburări de spectru autist în drumul spre recuperare și integrare socială.

Asociația condusă de Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice, dispune de două centre de terapie, unde 400 de copii cu tulburări comportamentale de spectru autist sunt ajutați să se recupereze prin terapia ABA.

Peste 1.200 de părinți au participat la cursuri gratuite, circa 2.000 de psihologi și specialiști au fost formați în terapia ABA și peste 2.000 de cadre didactice au absolvit programe de formare. 87 la sută dintre copiii ajutați de organizație sunt integrați școlar și peste 3.200 de părinți și profesori au beneficiat de cursuri pentru suport acasă sau în grădinițe și școli.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Ca să-și poată continua activitatea, singura instituție din România ce oferă cursuri de formare continuă acreditate de BACB (Behavior Analyst Certification Board) are nevoie de suport extern. Mâine, va organiza Balul Bucuriei, prin transmisiune pe o platformă dedicată. Evenimentul, prezentat de Veronica Soare, este susținut de nume cunoscute, precum Marius Manole, Feli, Medeea Marinescu, Cristian China-Birta, Eli Neicuț sau DaddyCool. Accesul la eveniment se poate obține aici: balulbucuriei.autismvoice.ro. Fondurile strânse vor fi direcționate programelor sociale prin care copiii cu autism și familiile lor primesc șansa la o viață mai bună.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.