Comunitatea de business româno-germană și-a ales, luna trecută, noii membri în Consiliul Director, la Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România).
Noii membri sunt Michael Beier (CLAAS Regional Center South East Europe), Christian von Albrichsfeld (Continental Automotive România), Peter Zeilinger (OMV Petrom), Daniel Gross (REWE România) și Marco Alpert (Wiebe România).
Împreună cu Dragoș Anastasiu (Touring Europa Bus) – președinte, Sebastian Metz – director general, Mihai Boldijar (Robert Bosch), Wargha Enayati (Intermedicas) – vicepreședinți, Roland Ruffing (Metro Cash&Carry), Florin Sabou (Bielomatik), Iuliu Cadar (DRM Dräxlmaier Romania Sisteme Electrice) și Titus Löw (Siemens), ei formează echipa ce va susține activitățile AHK România. În Comisia de Cenzori au fost realeși Adriana Costea (PricewaterhouseCoopers) și Johannes Becker (TPA Admin), iar Tobias Seiferth (BCR) a fost ales ca nou membru al Comisiei.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În perioada următoare, AHK își propune să extindă aria activităților, mai ales pe plan local, dar și să dezvolte noi domenii, pentru a susține și impulsiona companiile româneşti şi germane în dezvoltarea relațiilor de afaceri.
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și cea mai mare Cameră de Comerț bilaterală din România. Înfiinţată în septembrie 2002, numără peste 550 de firme membre. Prin serviciile pe care le oferă și evenimentele pe care organizează, susţine firmele germane la intrarea pe piaţa românească şi este partener pentru companiile româneşti interesate de piaţa germană. AHK România se implică activ în implementarea sistemului de învățământ dual, după model german, și oferă o platformă GreenTech și o Curte de Arbitraj proprie.