Lider pe piața de retail din România, cu 125 magazine, Altex investește 27 de milioane de euro în extinderea rețelei de magazine și în modernizarea și tehnologizarea infrastructurii.
Până la sfârșitul anului, compania va inaugura cel puțin trei noi magazine, în Chiajna, Lugoj și Deva. Alte două noi proiecte sunt în faza de construcție, în Reșița și în Câmpina. Termenul de finalizare al acestora este primul trimestru al anului viitor, după investiții de circa 4,5 milioane de euro.
Magazinul ce va fi deschis în Chiajna, pe autostrada A1, implică o investiție totală de peste cinci milioane de euro și va fi inaugurat oficial în septembrie. Cu o investiție de peste 1,7 milioane de euro, al doilea magazin Altex care se va deschide în toamnă este situat în Lugoj. Al treilea magazin care își va întâmpina primii clienți la finalul anului este situat tot în vestul țării, în Deva. Va avea peste 3.000 mp și presupune o investiție de peste două milioane de euro.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Altex alocă 13,5 milioane de euro și în extinderea, cu peste 37.000 mp, a Centrului Logistic din Dragomirești. Prin noul spațiu se va dinamiza activitatea care se desfășoară acum în patru depozite, lucru ce va asigura o gestionare mai bună a stocurilor pentru gama de produse comercializate de Altex și servicii de livrare mai rapide.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Compania se va concentra și pe proiecte de automatizare a activităților desfășurate în zona depozitelor, pe digitalizare (flexibilitate mai mare pentru angajații care lucrează de acasă via Office 365 și Microsoft Teams, etichete electronice în magazine) și mutarea activității în Cloud (introducere Machine Learning și utilizarea inteligenței artificiale). În total, Altex va investi în tehnologie peste două milioane de euro.
Investiția totală va fi susținută preponderent din fonduri proprii, dar și din alte surse de finanțare pe care compania caută să le identifice în perioada imediat următoare. „Amploarea recesiunii și capacitatea de redresare depind de reacția fermă și rapidă a autorităților, de măsurile pe care le vor lua cu privire la sprijinirea și finanțarea sectoarelor afectate, de limitare a creșterii șomajului și de stimulare a investițiilor private. Redresarea trebuie să fie una colectivă, prin acțiuni comune ale sectorului public și privat”, declară Dan Ostahie, CEO ALTEX România.