Bolt are în plan creșterea echipei de software development din România cu 30-40 la sută în 2021

Una dintre cele mai performante platforme europene de mobilitate și-a extins divizia de software development din România cu 25 la sută, în 2020, și plănuiește o creștere a echipei cu încă 30-40 la sută pentru anul viitor.

Specialiștii din România dezvoltă soluții, funcționalități ale platformei și aplicații și servicii noi pentru toate subsidiarele europene Bolt, iar anul acesta au fost implicați în proiectele de lansare a serviciilor de livrare de mâncare și de închiriere a trotinetelor electrice în mai multe orașe de pe continent.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

“În prezent, suntem 50 de colegi în divizie – jumătate lucrează la sistemele de hărți geografice necesare aplicației de mobilitate, iar cealaltă jumătate lucrează la aplicația Bolt Food. Condițiile sociale și de piață ne-au impulsionat anul acesta să lansăm servicii noi, în multe țări europene, echipa noastră a susținut tehnologic toate aceste lansări, în multe cazuri în timp record, iar în continuare lucrăm la menținerea platformelor și adăugarea de noi caracteristici”, anunță Horia Coman, șeful diviziei de software development Bolt.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

La nivel european, divizia de software a Bolt a lucrat la integrarea cu marile rețele de magazine (pentru serviciile de livrare de alimente) și la crearea suportului tehnologic pentru plăți cash, acolo unde acelea erau importante. În România, lansarea Bolt Food a presupus integrarea rapidă a sute de parteneri din HoReCa și a mers mai mult pe plățile cu cardul, dată fiind obișnuința de plată deja creată și nivelul de confort și de siguranță sporit pe care îl asigură acest tip de plată atât pentru client, cât și pentru curieri.

Pe segmentul de ride-hailing, Bolt a creat un sistem de hărți intern, care a permis completarea hărților existente cu repere și străzi lipsă. Toate aceste lansări și proiecte mari au fost însoțite, în subsidiar, de numeroase alte caracteristici și funcționalități adăugate platformei, toate menite să contribuie la stabilitatea și utilitatea acesteia.

Articolul anterior

Dragoş Damian, director general Terapia, va conduce business-ul Sun Pharma în Europa de Est și Rusia

Articolul următor

+73 la sută mai multe candidaturi pentru locuri de muncă, pe BestJobs, în octombrie, față de aceeași perioadă din 2019

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share