Bosch “construiește” viitori lideri în România, prin Junior Managers Program

Grupul Bosch a dat startul înscrierilor pentru Junior Managers Program (JMP), un program de învățare accelerată, ce pregătește tinerii cu potențial pentru a prelua roluri de lideri în compania Bosch Romania.

Absolvenții sau tinerii care urmează să finalizeze studiile și au abilități de leadership au ocazia să-și înceapă experiența profesională într-un context multicultural. Junior Managers Program presupune o succesiune de rotații în mai multe departamente din organizație și o experiență internațională într-una dintre locațiile Bosch din lume.

Aventura JMP se poate desfășura în Fabrica Bosch Cluj, Fabrica Bosch Blaj sau Timișoara Bosch Service Solutions, unde compania dezvoltă soluții inovatoare pentru sectoarele Tehnologie Industrială, Soluții de Mobilitate, Monitorizare, Experiența Clienților, Soluții Business și Servicii Globale.

Contractul de muncă este încheiat pe perioadă nedeterminată, iar programul se întinde pe cel mult 24 de luni și este urmat de preluarea unui rol la Bosch. Data intrării în program este flexibilă, iar traseul este creionat individual pentru fiecare viitor lider în parte, în funcție de aptitudinile fiecăruia.

“Cu puține cunoștințe despre industria auto și electronică, dar plină de ambiție și automotivație, am început programul JMP în fabrica Bosch din Cluj. S-a dovedit a fi cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum. În acești doi ani, am avut ocazia de a migra de la un departament la altul. Am învățat să mă adaptez constant la sarcinile și provocările zilnice, iar acest fapt a fost mai satisfăcător decât mi-am imaginat vreodată.

Oportunitatea de a cunoaște oameni noi, cu personalități interesante, colaborarea între echipe și condițiile de muncă care inspiră, mi-au fost peste așteptări. Pe parcursul celor doi ani și șase luni, am fost delegată în Japonia, unde am acumulat experiență în managementul calității – QMC, vânzări și marketing. Această experiență m-a făcut să realizez că aceasta este calea pe care doresc să o urmez”, spune Andrada, participantă în Junior Managers Program în anii trecuți.

Mai multe detalii despre JMP pot fi găsite aici.

Articolul anterior

După "Marea demisie", "Marea săptămână scurtă": 150 de companii de pe trei continente testează săptămâna de lucru de patru zile

Articolul următor

Clădirile Globalworth Campus se transformă în locuri de joacă pentru adulți, până în 10 iunie

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share