vineri, august 14, 2026

Bursa Generală a Locurilor de Muncă: Aproape 1.270 de angajatori propun peste 19.000 de locuri de muncă, în toate județele și în București

de A M

Peste 19.000 de locuri de muncă vor fi oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în 12 mai, arată datele preliminare, publicate ieri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). În Timiş, evenimentul va avea loc mâine, iar în Bihor – în 18 şi 19 mai.

Pentru acest eveniment, ce se va desfăşura în 75 de locaţii din toată ţara, au fost contactaţi 20.565 agenţi economici, iar până în 8 mai şi-au anunţat participarea 1.269 angajatori, care oferă 19.149 locuri de muncă. Procesul de înregistrare a agenţilor economici nu s-a încheiat. Ei au încă posibilitatea să-şi anunţe participarea la eveniment.

Din totalul locurilor de muncă oferite, 1.141 sunt adresate persoanelor cu studii superioare. Judeţele cu cele mai multe posturi disponibile sunt, pe lângă Bucureşti, cu 5.645, Dolj (899), Bacău (794), Iaşi (738), Mehedinţi (634) şi Gorj (500).

Pentru persoanele cu studii superioare, majoritatea locurilor de muncă sunt cele de inginer (592), şef departament mărfuri (61), manager (56), economist (46), analist (29) şi programator (26). Domeniile de activitate în care firmele caută angajaţi cu studii superioare vizează fabricarea autovehiculelor de transport rutier, construcţii clădiri, comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, lucrări speciale de construcţii, industria alimentară, fabricarea altor mijloace de transport, lucrări de geniu civil sau industria metalurgică.

Meseriile în care sunt oferite cele mai multe posturi pentru persoanele fără studii superioare sunt cele de muncitor necalificat (2.579), lucrător comercial (1.444), operator (1.416), lăcătuş mecanic (1.222), agent securitate (745), confecţioner îmbrăcăminte (576), manipulant mărfuri (531), sudor (459) şi montator (408). Aceste locuri de muncă sunt, în principal, în construcţii clădiri, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, comerţ cu amănuntul, restaurante şi alte servicii de alimentaţie, lucrări speciale de construcţii, fabricarea altor mijloace de transport.

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă vor participa angajatori care au anunţat locuri de muncă pentru tineri cu risc de marginalizare socială şi angajatori care vor să angajeze cetăţeni ucraineni. Locaţiile de desfăşurare a bursei din acest an sunt publicate aici.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.