În următoarea perioadă, casele judeţene de pensii vor angaja 1.000 de persoane care să introducă manual în sistemul digital de pensii datele din cele cinci milioane de dosare existente în România, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Dosarele vor fi depuse din 27 august. După selecţia dosarelor, va urma proba scrisă şi a interviurilor. „Procesul de selecţie a fost urgentat, astfel încât la jumătatea lunii septembrie să fim cu echipă completă, iar procesul de digitalizare să intre în linie dreaptă și să menţinem calendarul asumat în PNRR”, a declarat Turcan, citată de Agerpres.
Vor fi angajaţi 1.000 de oameni, dintre care 800 cu studii superioare şi 200 cu studii medii. „Suplimentarea de personal se face pe perioadă determinată, până la finalul anului 2022, astfel încât acelti angajați să fie angrenaţi exclusiv în procesul de evaluare şi digitalizare a procesului de pensii”, arată oficialul guvernamental.
Și cei fără experienţă pot participa la selecţie, dacă au abilităţi şi competenţe pentru a lucra la procesul de digitalizare. Salariile vor fi între 2.500 şi 3.500 de lei net, în funcţie de studii şi competenţe. „În PNRR avem 70 de milioane de euro pentru procesul de reformă a sistemului de pensii. Pentru personalul suplimentar, avem la dispoziţie circa patru milioane de euro. În OUG am prevăzut plata de la bugetul de stat şi recuperarea banilor din PNRR”, a precizat ea.
Referitor la afirmaţia premierului Florin Cîţu, potrivit căruia există tehnologie prin care se pot scana dosarele de pensii, Turcan a arătat că datele din actele pe hârtie trebuie introduse manual în sistem, iar scanarea documentelor nu este suficientă.
„Am mers aproape săptămânal în casele judeţene de pensii şi am văzut ce înseamnă un dosar de pensie în România anului 2021. Sunt zone rămase la ani-lumină distanţă. Nici dacă îţi imaginezi că se pot scana, lucrurile nu pot fi puse în practică, pentru că vorbim de cifre şi date din hârtii cu milioane de pagini. O să vă pun la dispoziţie fotografii ca să vedeţi cum arată arhiva dosarelor de pensii în România anului 2021. Sunt circa cinci milioane de dosare de pensii în total, unele dintre ele se află într-un sistem electronic un picuţ mai avansat, altele într-un sistem electronic mediu, altele în dosar cu şină, însă la fiecare dintre cele trei categorii de dosare de pensii mai există adeverinţe pe care le-am solicitat, astfel încât, când un pensionar se duce la o casă judeţeană de pensii şi se deschide computerul cu numele lui pe ecran, acesta să aibă într-un dosar de pensie absolut toate datele, din prima zi până în ultima zi de lucru”, a subliniat ministrul.