Volkswagen AG ar putea anunţa concedieri, dacă epidemia nu va fi ţinută sub supraveghere, deoarece compania cheltuieşte circa două miliarde de euro pe săptămână, a afirmat directorul general, Herbert Diess, pentru postul german de televiziune ZDF.
Grupul german, care are pe plan global 671.000 de angajaţi, nu mai face vânzări în afara Chinei şi caută modalităţi pentru a relua producţia în altă parte, unde nu-i pune în pericol pe angajaţi. „Nu înregistrăm vânzări sau venituri în afara Chinei. Volkswagen încă trebuie să acopere nivelul ridicat al costurilor fixe, de aproximativ două miliarde de euro pe săptămână. Trebuie să regândim producţia. Disciplina pe care am avut-o în China nu o avem încă la unităţile noastre din Germania”, explică Herbert Diess (foto).
Cererea în China, cea mai mare piaţă a VW, s-a redresat, dar producţia este doar la jumătate faţă de cum era înaintea crizei. Volkswagen, cel mai mare producător auto global, are 124 de fabrici în lume. 72 dintre ele sunt în Europa. Numai în Germania sunt 28. Grupul a suspendat producţia în Europa, luna aceasta, din cauza pandemiei.
Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”
Volkswagen caută modalităţi pentru a relua producţia. Angajaţii ar urma să păstreze o distanţă sigură unul faţă de altul, iar compania va spori măsurile de igienizare şi dezinfectare. VW poate suporta oprirea fabricilor din Europa şi America de Nord şi de Sud „câteva săptămâni, poate luni, dar nu pe timp nedefinit”.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Compania are o poziţie financiară solidă, dar nu exclude „măsuri structurale”, dacă criza durează luni sau, în cel mai rău caz, ani, avertizează Diess. Azi dimineaţă, acţiunile VW au scăzut cu 2,3 la sută, la 123 euro, la Bursa de la Frankfurt, pe fondul declinului pieţelor bursiere din Europa.
Grupul german, care deţine brandurile Audi, Bentley, Bugatti, Lamborghini, Porsche, Seat şi Skoda, a vândut anul trecut 10,96 milioane de vehicule.