Cel mai mare angajator privat din Teleorman își restrânge activitatea

Fabrica de rulmenţi din Alexandria îşi restrânge activitatea din cauza lipsei comenzilor şi a problemelor întâmpinate de fabricile auto, la nivel mondial.

Conducerea Koyo România a decis ca salariaţii să intre câte două zile în concediu fără plată, timp de trei luni, perioadă în care în alte două zile să fie plătiţi cu 75 la sută din salariu, conform Agerpres.

Potrivit liderului de sindicat de la Koyo Alexandria, Nicuşor Grigore, au fost mai multe variante, dar respectiva măsură a fost acceptată de ambele părţi. “Din cauza scandalului mondial în care au fost implicate companiile auto, sunt mai multe renunţări la comenzi. Este o măsură temporară. S-a stabilit iniţial ca angajaţii care au contract pe perioadă determinată să stea acasă o lună. Era vorba despre 60 de persoane. Această măsură nu ar fi fost în regulă. În cele din urmă, s-a luat decizia ca în lunile martie, aprilie şi mai, să intre toţi angajaţii în liber fără plată, timp de două zile, iar în alte două zile să fie plătiţi cu 75 la sută din salariu”, a declarat, pentru Agerpres, Nicuşor Grigore.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, deocamdată nu vor fi concedieri. În prezent, la fabrica de rulmenţi din Alexandria lucrează peste 1.600 de persoane. Koyo Seiko este prima firmă japoneză care a investit pe piaţa din România, după ce a preluat, în 1998, întreprinderea Rulmenţi Alexandria. Noua societate purtând numele de Koyo România. Compania produce rulmenţi pentru industria auto, aerospaţială, maritimă, agro și turbine eoliene.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share