Compania de consultanță imobiliară Colliers România are un nou Associate Director | Tenant Services

Colliers își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse se alătură companiei în rolul de Associate Director | Tenant Services.

de A M

Cu 20 de ani de experiență în real estate, dintre care 14 ani pe segmentul de birouri, Simona Urse va lucra alături de companiile care își reevaluează nevoile de spațiu, de la relocări și renegocieri de contracte până la optimizarea birourilor în funcție de modul în care sunt folosite de echipe.

Înainte să se alăture Colliers, Simona Urse a fost Associate Director în departamentul Office Agency al Crosspoint Real Estate. A lucrat în proiecte de reprezentare a chiriașilor, relocări, renegocieri și achiziții de spații, și a oferit consultanță companiilor în alegerea sediilor, negocierea condițiilor comerciale și adaptarea spațiilor la nevoile lor. Printre clienții cu care a lucrat se numără Qualcomm, Medtronic, Lactalis, Goldman Sachs, MOL și Broadridge.

A fost implicată în mai multe tranzacții importante pe piața locală de birouri. În 2026, a reprezentat Rohde & Schwarz Topex în procesul de prelungire și extindere a spațiului ocupat în myhive IRIDE | nineteen, la 10.000 de metri pătrați, și a asistat Paralela 45 în relocarea într-un spațiu de circa 1.100 de metri pătrați în AFI Loft. A lucrat și la renegocierea contractului Broadridge pentru un spațiu de 2.300 de metri pătrați în Cluj-Napoca.

În noul rol, va aduce în echipa Colliers experiența acumulată în proiecte complexe de reprezentare a chiriașilor și va contribui la gestionarea mandatelor în care companiile au nevoie de o analiză atentă a opțiunilor și de sprijin pe tot parcursul procesului de decizie.

DESPRE COLLIERS

Este o companie globală de servicii profesionale și management al investițiilor, cu un model de afaceri diversificat, care operează prin trei platforme de top în industrie: Servicii Imobiliare, Engineering și Managementul Investițiilor. Cu venituri anuale de 6 miliarde de dolari, are o echipă de 28.000 de profesioniști și active gestionate de 110 miliarde de dolari.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.