Cu cât vor crește salariile din companiile private din România, în 2022

Companiile private din România estimează o creștere medie de 8,1 la sută a salariilor de bază în 2022, după o majorare medie de 8,9 la sută în acest an, arată studiul PayWell 2021, realizat de PwC România.

Majorarea salarială raportată pentru acest an este de aproape două ori mai mare decât cea de 4,68 la sută, anticipată de respondenți în studiul din 2020, într-o perioadă de incertitudine economică.

”Liderii de afaceri aveau așteptări pesimiste în prima jumătate a anului trecut, când estimau un impact mult mai sever al crizei asupra economiei globale. Pe măsură ce restricțiile care au limitat activitatea au fost ridicate, efectele negative s-au atenuat și companiile au acordat, în 2021, majorări salariale peste nivelurile pe care le luau în calcul la începutul crizei sanitare.

Deși creșterile salariale de două cifre au revenit, din cauza inflației, câștigurile reale sunt erodate. Pentru anul viitor, previziunile sunt optimiste, însă moderate, pentru că efectele pandemiei vor continua pe termen mediu, iar climatul economic va rămâne volatil”, declară Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Dintre sectoarele prezente în studiu, cea mai mare creștere medie a salariilor în 2021, de 13,66 la sută, a fost înregistrată de industrie, urmată de farma (10,51 la sută), retail (8,2 la sută) și sectorul bancar (8,01 la sută).

Funcțiunile organizaționale cu cele mai mari creșteri anul acesta au fost cele de vânzări, de servicii administrative și de infrastructură, precum și IT, și reflectă prioritățile organizațiilor. Cele mai mari creșteri salariale au fost înregistrate în categoria ”experți” (16,75 la sută). Restul specialiștilor și nivelurile de muncitori/ operatori  au avut parte de o creștere aproape de media pieței. Cele mai mici creșteri au fost, și în acest an, în categoria management de top. Regiunea București-Ilfov conduce detașat, cu un salariu mediu brut aproape dublu față de Moldova (8.850 față de 4.444 lei).

Evoluții pe termen mediu și lung

”Pe termen mediu și lung, noul model de creștere economică, axat pe ecologie și tehnologie, va solicita competențe adecvate, în special digitale,  pentru a menține competitivitatea angajaților pe piața muncii și, implicit, performanța companiilor. În aceste condiții, reformele structurale în educație, asistență medicală sau infrastructură, sunt mai necesare ca niciodată, pentru a reduce decalajul față de economiile dezvoltate. În România, doar o treime dintre persoanele de vârsta adultă au competențe digitale de bază, iar programele de învățare și formare pe care companiile le oferă sunt utile, dar trebuie dublate de educația formală, a școlii”, arată Daniel Anghel, Partener, lider servicii fiscale și juridice PwC România.

Topul beneficiilor

Topul beneficiilor este condus, și în acest an, de tichetele de masă, urmate de cafeaua și răcoritoarele gratuite, zilele suplimentare de concediu, bonusurile acordate cu diferite ocazii și abonamentele medicale.

”Beneficiile care erau populare și înainte de pandemie sunt în continuare apreciate, în special datorită fiscalității avantajoase, dar pachetele de beneficii au început să includă tot mai mult alte facilități, în special din categoria sănătății și stării de bine a angajaților (well-being). Remarcăm, în mod deosebit, promovarea timpului liber ca beneficiu, și accentul pe sănătatea mintală a angajaților (sesiuni de educație, terapie individuală sau linii dedicate de asistență pentru angajați). 

Sunt, în general, beneficii care răspund problemelor generate de pandemie, cum sunt stresul suplimentar generat de munca de acasă, grija mai mare pentru sănătate și timpul necesar pentru îngrijirea copiilor”, afirmă Oana Munteanu, Director People & Organisation PwC România și coordonatoarea studiului Paywell.

În condițiile creșterii economice prognozate, digitalizării accelerate și a schimbărilor în modul de a lucra, piața muncii ar putea deveni tot mai dificilă pentru angajatori, în special în ceea ce privește competențele necesare proceselor de transformare. Presiunea asupra pachetelor de recompensare necesare atragerii și retenției oamenilor este similară perioadei de dinaintea pandemiei și capătă valențe noi, în contextul în care flexibilitatea muncii a devenit un criteriu tot mai important în alegerea angajatorului.

Alte concluzii ale sondajului

  • Salariile medii de top în 2021 au fost în departamentele de strategie, juridic și IT.
  • Cel mai bine plătită grupă de vârstă este cea între 26 și 43 de ani.
  • Peste 50 de poziții din companiile analizate, precum retail product team leader, operations-service quality management specialist, system arhitect, branch network development director, regional sales manager sau market access manager, au avut creșteri salariale de peste 20 la sută.
  • Numărul locurilor de muncă vacante a început să crească după redresarea economiei, iar în primul semestru era cu trei la sută peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, dar cu 31 la sută mai mic decât în 2019.

Despre studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2021

A fost realizat pe un eșantion de 103 companii private din sectoarele industrie, bancar, farma, retail, ospitalitate, și analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare. Conţine analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare, de exemplu creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile, şi analiza unui număr de beneficii extra-salariale oferite de angajatori.

PwC este o rețea de firme prezentă în 156 de țări, cu mai mult de 295.000 de profesioniști care oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și pentru afaceri.

Articolul anterior

Volkswagen construiește o fabrică de baterii în Europa de Est. Va alege între Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia

Articolul următor

Aproape două treimi dintre români își schimbă jobul pentru un salariu mai mare. Peste 80 la sută caută constant noi oportunități

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share