Cu o medie netă de 6.000 de lei, IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România. Un arhitect IT poate avea și un salariu de 40.000 de lei

IT-ul este, de câțiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condițiile în care media la nivel național este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu zece la sută față de începutul anului.

Pragurile salariale crescute, chiar și pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opțiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră.

Candidații din IT sunt cunoscuți drept privilegiații pieței de recrutare – își găsesc ușor job, sunt bine plătiți, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunități de creștere. Avansul tehnologic și numărul insuficient de specialiști le creează contextul de a fi extrem de selectivi când vine vorba de angajare. Cu un deficit de circa 25.000 de IT-iști, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar și foarte deschise la a primi candidați care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deși aceștia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuși să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuția segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (patru la sută) și chiar a celor între 2.000 și 3.000 de lei (12 la sută). Cea mai mare parte a angajaților din IT, 32,6 la sută, câștigă între 4.000 și 7.000 de lei, iar 21 la sută între 7.000 și 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2 la sută dintre cei care și-au introdus datele salariale în platformă și 14,2 la sută iau lunar între 3.000 și 4.000 de lei.

“Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Vedem specialiști foarte căutați, care ajung să ocupe poziții-cheie în companie și încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui CEO. E cazul arhitecților IT, spre exemplu, care pot câștiga și 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar și pentru juniori. Salariile de intrare sunt de circa 3.500-4.000 de lei. Media salarială pentru programatori este de 6.000 de lei”, explică Roxana Drăghici.

IT-ul este acum al șaptelea cel mai important angajator, cu peste 4.000 de joburi scoase la bătaie numai în ultima lună. Este și domeniul în care angajatorii manifestă cea mai mare flexibilitate privind munca remote. “E un tip de flexibilitate pe care o vedem nu doar în România, ci și în străinătate. De altfel, tot mai mulți IT-iști români lucrează de aici pentru angajatori de peste hotare, așa cum și companiile de la noi importă specialiști din alte țări, fără a le condiționa angajarea de prezența fizică la birou”, arată Roxana Drăghici.

Tot în ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 121.000 de candidaturi pentru locurile de muncă din IT. Cei mai activi sunt candidații între 25 și 35 de ani, urmați de cei între 36 și 45 de ani și cei de peste 45 de ani. Este domeniul care atrage cele mai multe candidaturi din partea oamenilor cu senioritate în carieră.

Cele mai mici salarii medii nete introduse de angajații din IT sunt pentru posturile de Junior Graphic Designer (3.000 lei), tehnician PC (3.500), IT Helpdesk, QA Analyst și analist servicii client (4.000). Orașele cu cele mai mici salarii medii nete din IT sunt Brăila (2.700 lei), Râmnicu Vâlcea (2.800), Alba Iulia, Târgoviște și Botoșani (3.000). Orașele cu cele mai mari salarii medii sunt București (6.500 lei), Timișoara (6.000), Cluj-Napoca (5.800), Brașov și Sibiu (5.500).

Posturile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale:

  • Arhitect IT (salariul mediu net la nivel național – 11.115 lei/ salariul maxim introdus în Salario – 40.000 lei)
  • CTO (14.000/ 36.000)
  • Product manager (9.000/ 25.000)
  • Senior Project Manager (11.700/ 25.000)
  • Developer (6.000/ 22.000)

În acest moment, pe cea mai mare platformă de recrutare din România sunt disponibile peste 35.000 de locuri de muncă. Peste 460.000 de specialiști și-au introdus veniturile, până acum, în comparatorul de salarii marca eJobs. 

DESPRE EJOBS

Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste două milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share