Emilia Dumitrescu a fost promovată partener Deloitte și preia rolul de la Marcus Williamson, Partener, Deloitte UK, care și-a încheiat mandatul de trei ani și jumătate.
Cu o experiență profesională de peste 20 de ani în domeniul datelor, analizei de date și operațiunile centrelor de furnizare a serviciilor, Emilia Dumitrescu face parte din echipa centrului de la lansarea acestuia în România, în 2016. Înainte să preia conducerea centrului, a fost director și a coordonat echipele Customer și Engineering, AI & Data.
Potrivit companiei, Emilia Dumitrescu îmbină experiența dobândită în relația cu clienții și o bună cunoaștere a domeniul datelor și analizei datelor cu implicarea în dezvoltarea principalelor arii ale centrului, inclusiv în modelele de implementare a proiectelor, creșterea eficienței operaționale, retenția angajaților și dezvoltarea competențelor în echipele multidisciplinare de tehnologie.
În noul său rol, va conduce centrul alături de o echipă cu experiență, care acoperă principalele arii de servicii ale Deloitte Technology Delivery Center, formată din lina Chițu (Enterprise Technology and Performance și Finance Transformation), Andrei-Daniel Ionescu (Engineering, AI & Data și Human Capital) și Bogdan Ungureanu (Customer).
Emilia Dumitrescu, Partener și Managing Director @ Deloitte Technology Delivery Center: „Preiau conducerea Deloitte Technology Delivery Center într-un moment important, la aniversarea a zece ani de activitate în România. Acest moment de referință reflectă dedicarea colegilor mei și încrederea pe care clienții o au în ce am construit împreună. Vom investi în dezvoltarea echipelor noastre și vom accelera adoptarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială și a tehnologiilor inovatoare, vom consolida rolul centrului în ecosistemul Deloitte și vom contribui la crearea de valoare durabilă pentru clienți și comunități”.
Deloitte Technology Delivery Center furnizează servicii IT pentru clienții firmelor membre Deloitte din Europa, SUA, Orientul Mijlociu și Africa. Cu peste 1.000 de profesioniști care susțin transformarea digitală pentru clienți, face parte dintr-o rețea globală integrată de centre specializate în servicii de tehnologie. Metodele de lucru, alături de diversitatea și complexitatea competențelor, și experiența echipelor, fac din Deloitte Technology Delivery Center un furnizor distinct de soluții, servicii și proiecte care, în mod tradițional, ar fi fost gestionate în proximitatea clientului (onshore).
Centrul acoperă o gamă largă de servicii, inclusiv Engineering, AI & Data, Customer, Enterprise Technology & Performance, Finance Transformation și Human Capital, și asigură implementarea integrală a unor proiecte complexe de transformare.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului, către circa 90 la sută dintre companiile din topul Fortune Global 500 și către mii de companii din sectorul privat. Cu o istorie de peste 180 de ani, acoperă peste 150 de țări și teritorii și are circa 470.000 de angajați.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țară și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, și alte servicii adiacente, prin 3.300 de profesioniști.
