De astăzi, medicii și farmaciștii care au susținut și promovat examenul de specialitate din sesiunea 20 martie și cei care au terminat pregătirea în rezidențiat până la 15 mai pot solicita certificatele de specialist de la Direcțiile de Sănătate Publică Județene.
Pentru medicii/ farmaciștii care au susținut examenul cu derogare, conform Ordonanței nr. 18/2009, certificatul de specialist poate fi eliberat numai după încheierea stagiului de pregătire în rezidențiat.
Pentru întocmirea Ordinului Ministrului Sănătății, privind eliberarea certificatului, medicii, medicii dentiști si farmaciștii care au susținut și promovat examenul de specialitate și care, la data susținerii examenului, nu au stagiul complet în vederea confirmării ca specialist, vor depune, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, o cerere, adeverință eliberată de unitatea angajatoare de încadrare, din care să rezulte finalizarea pregătirii în rezidențiat, adeverință semnată de îndrumătorul de rezidențiat și copia din carnetul de rezident, cu ultimul stagiu efectuat.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Documentele se depun la Registratura Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică, str. Bodești, nr. 1, București, sau pot fi transmise prin serviciile poștale.