Importul de muncitori din ţări precum Nepal sau Vietnam reprezintă doar o soluţie pe termen scurt şi nu rezolvă problema fundamentală a deficitului de forţă de muncă cu care se confruntă România, şi pentru care este nevoie de o strategie naţională, avertizează Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
„Deficitul de forţă de muncă din turism este la 150.000 de oameni, în acest moment, adică este destul de grav, şi am văzut pe litoral că sunt tot felul de anunţuri că fie nu deschid deloc, fie deschid târziu, pentru că au o problemă legată de forţa de muncă. Cifre exacte ar trebui să dea AJOFM”, a declarat Dragoş Anastasiu, citat de Agerpres.
Deficitul de muncă se manifestă la nivelul întregii economiei, iar această problemă poate fi rezolvată doar printr-o strategie naţională, consideră vicepreşedintele ANAT. „A completa doar cu oameni din Nepal, Vietnam sau din alte ţări, nu este suficient. E un piramidon, de care avem nevoie ca să nu ne doară capul mâine dimineaţă, dar nu ne rezolvă boala fundamentală. Deci, trebuie să fim mai vizionari şi să găsim formele prin care să rezolvăm această temă pe termen mediu şi lung”, susţine Dragoș Anastasiu.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Potrivit acestuia, câteva posibile soluţii care să fie incluse în această strategie, printre care repatrierea celor plecaţi la muncă în afara ţării, diminuarea exodului din România, introducerea învăţământului dual la facultate, iar studenţii să facă practică jumătate din timp. De asemenea, mamele să poată lucra part-time, în timpul concediului de creştere a copilului.