De peste 20 de ani, compania Continental derulează numeroase parteneriate cu instituțiile de învățământ din România, pentru a asigura un cadru modern de lucru după finalizarea studiilor tinerilor care doresc să dezvolte tehnologiile viitorului.
“În colaborare cu universitățile și partenerii din sistemul de învățământ preuniversitar, am continuat să susținem dezvoltarea educației în comunitățile în care activăm. Fie că vorbim despre introducerea de noi materii în curricula universitară, care să poată susține nevoia tot mai mare de specialiști în industrie, și implicarea companiei în inițierea și derularea cu succes a școlii profesionale duale, suntem activi ca să ne asigurăm că toate demersurile vor crea un impact pozitiv în societate și în industrie. Avem în desfășurare parteneriate strategice cu universităţile, iar cum maşina devine acum un sistem definit de software, avem nevoie de oameni specializaţi în software, IT, tehnologie cloud, securitate cibernetică, big data, inteligenţă artificială”, spune Dr. Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Circa 1.000 de studenți participă la stagii de internship la sediile companiei din România și la alte activități organizate de companie, precum programe de practică, concursuri, vizite și prezentări. Studenților în internship li se adaugă cei susținuți de companie prin burse de studiu și de cercetare sau cei care urmează cursuri ținute de specialiștii Continental la cele 20 de universități partenere.
- Meral Badea (SIGNAL IDUNA): “Domeniul HR reprezintă nu doar locul meu de muncă, ci și o oportunitate de a influența pozitiv viața oamenilor din compania în care lucrez”
- Lucrul de acasă, tot mai căutat la final de an. Posturile remote au atras peste 150.000 de candidaturi pe bestjobs, doar în noiembrie
- Inteligența artificială prinde viață la București: 300 de specialiști Adobe România transformă ideile în realitate… digitală
Locațiile din Timișoara, concentrate pe dezvoltarea profesioniștilor din vestul țării
În anul universitar 2022-2023, sediile Continental din Timișoara (Anvelope, Automotive și ContiTech) au continuat parteneriatele esențiale cu Universitatea Politehnica (UPT) și Universitatea de Vest (UVT) din Timișoara. Prin participarea activă la diferite activități care au avut ca scop formarea studenților și pentru a crea împreună posibilități de optimizare a curriculei, compania asigură un cadru potrivit de lucru după finalizarea studiilor.
Programe ce vizează completarea curriculei universitare a instituțiilor de învățământ superior sunt organizate în direcția de masterat pe temele Artificial Intelligence, Cybersecurity, Machine Learning, Big Data sau Cloud Computing. Odată aprofundate aceste domenii, tinerii au ocazia să lucreze apoi în companie, pentru a contribui la creșterea industriei automotive și la construirea unui viitor al mobilității durabile.
Pe lângă parteneriatele de durată cu UPT și UVT, locațiile Continental din capitala Banatului au colaborări fructuoase și cu universități din Arad sau București cu care desfășoară multe proiecte de viitor.
Compania are membri în comitete directoare din universități din țară și contribuie la actualizarea constantă a curriculei și dezvoltarea de noi programe de licență și master care să formeze noi competențe necesare în industrie și cei mai buni absolvenți de specialitate.
Continental colaborează cu universitățile predând discipline de interes pentru industria auto, iar peste 500 de studenți au participat, în ultimul an universitar, la stagii de pregătire sau au efectuat practica de vară în companie. Locațiile Continental s-au implicat și în susținerea materială și financiară a unor programe propuse de universități și organizații studențești, prin care s-au dotat laboratoare sau care au presupus parteneriate în proiecte europene și finanțare de programe de cercetare.
În ceea ce privește învățământul preuniversitar, au existat nenumărate vizite ale elevilor și studenților în sediile companiei, organizate în programul Școala Altfel, cu scopul de a le oferi șansa de a descoperi și de a înțelege mai bine ce presupune ce realizează Continental în Timișoara. Implicarea în susținerea școlii profesionale duale stimulează pregătirea viitorilor tehnicieni care pot contribui la a transforma în realitate planurile de viitor din industrie. Peste 200 de actuali elevi se află, în acest an școlar, sub îndrumarea mentorilor din locațiile din țară ale companiei.
Continental Sibiu modelează și dezvoltă viitorul prin parteneriate cu licee și universități
Și în anul universitar 2022-2023, Continental Sibiu a derulat parteneriatele strategice cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Craiova, și în colaborări de impact cu universitățile din Alba Iulia, Târgu Mureș, Cluj Napoca și Pitești.
Peste 300 de studenți lucrează la Continental Sibiu, într-un program de internship plătit, cu program flexibil. Celor 300 de studenți li se adaugă anual, pe perioada verii, încă 80 de studenți ca parte din programul de Summer Internship. Compania sprijină și formarea lor – peste 40 de experți Continental predau cursuri și laboratoare în universitățile partenere și colaborează îndeaproape cu peste 50 de ambasadori Continental care reprezintă compania în instituțiile de învățământ superior, contribuie la adaptarea curiculei universitare și organizează constant activități pentru studenți, cum ar fi concursuri, prezentări tehnice, tururi ale companiei și multe altele.
Continental Sibiu se implică activ în promovarea și dezvoltarea învățământului profesional dual din 2018 și a observat de la an la an cum crește interesul pentru învățarea unei meserii în România. Pe lângă elevii de școală duală, Continental Sibiu susține circa 80 de elevi de la Liceul Tehnologic Avram Iancu și Colegiul Tehnic Energetic prin programe de practică comasată și contribuie la creșterea și calificarea forței de muncă locale.
La Iași, Continental pune bazele viitorilor experți din automotive
La Iași, Continental a extins un parteneriat solid cu mediul academic – cu Universitatea Tehnică Gh. Asachi, cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza și cu universitățile din regiune: Suceava sau Galați. Peste 100 de studenți au optat la facultate pentru disciplina “Ingineria software specifică automobilelor” (ISSA), dezvoltată de Continental în parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Informatică din Iași. Zece specialiști din companie au susținut laboratoare la cele două facultăți și au pus astfel bazele viitorilor experți din automotive.
În parteneriat cu Orange și cu Universitatea Gh. Asachi, compania a deschis la Iași al doilea laborator 5G din România, un hub în care mediul academic, startup-urile și companiile din regiunea Moldovei pot inova și testa soluțiile bazate pe tehnologia 5G. În vara acestui an, 128 de studenți au făcut parte din programul de practică în Continental Iași, iar în anul universitar 2022-2023, compania a oferit 17 burse studenților cu rezultate academice bune din Suceava, Iași, Brașov și Cluj și două burse doctorale.
Implicare continuă în extinderea și consolidarea sistemului de educație profesional dual
De peste zece ani, Continental se implică activ în dezvoltarea sistemului de învățământ dual, după model german, în România. Sute de elevi au urmat stagiile de pregătire și au fost angajați în fabricile unde compania își desfășoară activitatea.
Continental este inițiator și participant la reintroducerea sistemului dual de școală profesională la nivel național și la Colegiul Energetic Regele Ferdinand I din Timișoara, din 2012, de la reînființarea claselor cu acest profil. Compania a sprijinit în același fel și din același an Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu din Carei și Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov și a continuat să susțină învățământul profesional dual și în Sibiu, prin colaborarea cu Liceul Tehnologic Independența și Colegiul Tehnic Energetic.
Investițiile în această formă de învățământ sunt de sute de mii de euro în cei peste zece ani, fonduri care vizează dotarea de laboratoare, susținerea transportului, a meselor și a burselor elevilor, și promovarea școlii profesionale duale după model german. În total, peste 700 de tineri, absolvenți sau actuali elevi, transformă cunoștințele dobândite în stagiile de practică în companie în aplicații practice prin care contribuie la dezvoltarea industriei automotive.
Între 1999 și 2022, Continental a investit peste 2,2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate aici. Continental deţine șase unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab şi Iaşi, și are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul lui 2022, avea peste 19.000 de angajaţi, dintre care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni, și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.