Potrivit datelor Eurostat din 2022, femeile din România câștigă, în medie, cu 4,5 la sută mai puțin decât bărbații, cu mult sub media UE, de 12,7 la sută. Indicatorul în sectorul privat e mult mai mare (8,6 la sută, în medie) și trece de 20 la sută în domeniul financiar și asigurări (29,7 la sută) și industria prelucrătoare (20,1 la sută).
Rezultatele sondajului realizat de platforma de recrutare nPloy pe o altă piață din regiunea Europei Centrale și de Est, Bulgaria, subliniază și mai mult importanța abordării inechităților salariale. Peste 50 la sută dintre angajați și peste 40 la sută dintre specialiștii HR cunosc situații în care colegi de sexe diferite, dar cu experiență și competențe echivalente, au primit remunerații diferite pentru același post. În plus, peste 73 la sută dintre angajați s-au confruntat cu discriminare în timpul procesului de selecție sau la locul de muncă.
Diversitatea de gen îmbunătățește performanța financiară a companiilor
Există o legătură stransă între diversitatea de gen și succesul financiar al companiilor, dovedită prin cercetări ample. Potrivit unui raport McKinsey din 2023, companiile cu echipe de conducere alcătuite din bărbați și femei au o probabilitate cu 27 la sută mai mare să înregistreze performanțe superioare față de concurenți și evidențiază avantajele concrete ale egalității de gen nu doar pentru persoane, ci și pentru afaceri și economie la scară largă.
Rolul tehnologiei și al inovației
Prin platforma sa bazată pe inteligență artificială, nPloy conectează candidații cu joburile potrivite și asigură un proces de recrutare transparent, bazat exclusiv pe competențele și experiența lor, fără prejudecăți. Funcția de recrutare anonimă a platformei ascunde datele personale, ca numele, sexul, vârsta și fotografia, din etapa inițială a procesului de selecție, și promovează o evaluare corectă și imparțială. Această abordare nu numai că încurajează egalitatea de remunerare, dar și susține femeile și le oferă oportunități egale de progres în carieră.
- 7 meserii la mare căutare în România anului 2025: de la expert în promisiuni electorale, la antrenor personal pentru votanți 😉
- Cum va arăta piața muncii în 2025: salariile cresc cu 6-10%, continuă „importul” de muncitori străini, o treime dintre companii fac angajări
- Spațiile de seminar și laborator de la Facultatea de Automatică și Calculatoare primesc un „upgrade” cu sprijinul Booking Holdings
În ultimul an, nPloy a înregistrat o expansiune semnificativă în România, cu o creștere a bazei de clienți de peste 250 la sută față de anul precedent, și a ajuns la peste 180.000 de utilizatori și peste 1.250 de companii din Europa Centrală și de Est. Această creștere este atribuită adoptării pe scară largă a platformei, care promovează un proces de recrutare simplificat și transparent.
„Pentru noi toți, cei de la nPloy, și pentru mine, ca femeie și ca profesionist, e mai mult decât un job – este o pasiune de a simplifica procesul de recrutare cu ajutorul inteligenței artificiale, indiferent de sex sau de background. Suntem aici ca să dărâmăm barierele și să ne asigurăm că talentele fiecăruia sunt valorificate. Fac apel la toate companiile să ni se alăture, ca să conturăm un viitor în care fiecare individ are șanse egale la succes în carieră”, spune Maria Petrova, Head of Business Development & Sales la nPloy.
DESPRE NPLOY
Este o platformă de recrutare inovatoare, ce utilizează tehnologia de ultimă generație ca să revoluționeze procesul de angajare. Folosește un algoritm bazat pe inteligență artificială și conectează direct candidații și angajatorii, după un model asemănător unei aplicații de dating. Sunt incluse criterii ca așteptările salariale, competențele, experiența, locația și tipul de job.
Lansat ca un startup regional, nPloy a atras peste 180.000 de utilizatori și peste 1.250 de companii de la lansarea sa, în 2018. Anul trecut, a strâns patru milioane de euro într-o primă rundă de finanțare, cu obiectivul de a se extinde la nivel european. România este prima destinație.