Tot mai mulţi tineri, din toată lumea, vor să studieze medicina, la Cluj-Napoca.
Anul acesta, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare concurenţă din ultimii șase ani, pentru locurile destinate studenţilor internaţionali. 1.759 de candidaţi, din 90 de ţări, s-au înscris pentru cele 600 de locuri pentru programele de studiu în franceză şi engleză. UMF „Iuliu Haţieganu” este universitatea cu cel mai mare număr de studenţi străini din România, 43 la sută dintre studenţi provin din ţări precum Franţa, Germania, Elveţia, Italia, Grecia sau Maroc.
La nivelul fiecărei facultăţi, comisia de admitere a evaluat candidaţii pe baza unor criterii de selecţie generale, la nivel de universitate şi specifice, pentru fiecare facultate în parte. Au putut aplica cetăţenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai statelor terţe, care au absolvit un liceu acreditat în ţara de origine, a cărui diplomă să permită accesul la studii universitare în ţara respectivă şi să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei din România.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Facultatea de Medicină din UMF „Iuliu Haţieganu” este singura instituţie de învăţământ medical din România, care a primit acreditarea internaţională pentru calitatea educaţiei, după evaluarea realizată de AMSE (Asociaţia Şcolilor de Medicină Europene) şi ASIIN (Agenţia pentru Acreditarea Programelor de Studiu în Inginerie, Matematică şi Ştiinţe Naturale), conform standardelor WFME (World Federation of Medical Education). Această acreditare internaţională, pe lângă diploma de calitate Label CIDMEF, primită de la Conferinţa Internaţională a Decanilor Facultăţilor de Medicină Francofone, în 2013, au contribuit în mare măsură la numărul mare de candidaturi ale studenţilor străini din acest an.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În ultimii şase ani, la fiecare început de an universitar, UMF „Iuliu Haţieganu”, în parteneriat cu organizaţiile studenţești EMSA (English Medical Students’ Association) şi CMC (Corporation Medicale Cluj), cu Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Cluj-Napoca, a organizat seminarul de integrare a studenţilor internaţionali de la secţiile franceză şi engleză – Pre-rentree, respectiv Welcoming Days.
Anul acesta, seminarul va avea loc online, iar studenţii vor primi Ghidul studentului internaţional, editat de conducerea Facultăţii de Medicină, care cuprinde informaţii necesare pentru acomodarea în viaţa academică şi vor fi familiarizaţi cu utilizarea aplicaţiei InfoUtil UMF Cluj, destinată furnizării de informaţii esenţiale pentru anii de studenţie şi pentru viaţa de zi cu zi în Cluj-Napoca.
În anul universitar 2020-2021, la UMF „Iuliu Haţieganu” vor studia 2.811 studenţi străini:
- Facultatea de Medicină: 1.964
- Facultatea de Medicina Dentară: 553
- Facultatea de Farmacie: 294
Cei mai mulţi studenţi internaţionali provin din Franţa, Germania, Maroc, Israel, Tunisia, Italia, Grecia şi Elveţia.
În primul semestru din noul an universitar, studenţii din anii I şi II vor studia online, iar cei din anii III, IV, V şi VI trebuie să fie prezenţi la Cluj-Napoca, pentru a putea participa la activităţile practice, ce se vor desfăşura în sistem hibrid şi modular. Stagiile clinice la disciplinele de specialitate vor avea loc, în parte, la patul pacientului, pentru asimilarea abilităţilor practice obligatorii pentru profesia medicală.
Pentru studenţii care nu pot participa la activităţile on-site (mai ales cei care au restricţii de călătorie), activităţile didactice se vor desfăşura numai online, cu recuperarea modulelor de activitate practică în cursul semestrului al II-lea sau în cadrul practicii de vară, după o metodologie ce le va fi comunicată ulterior.