Compania internațională de infrastructură de transport și soluții de mobilitate Systra a încheiat tranzacția de preluare a grupului italian Sws Engineering, inclusiv a subsidiarei locale.
Prezent în România cu un birou la București, Sws Engineering este unul dintre marii furnizori europeni de servicii de inginerie civilă, amenajare a teritoriului și topografie. Prin holdingul său, are subsidiare operaționale în Italia, Canada, SUA, Turcia, Marea Britanie, Norvegia și România.
O companie originară din Franța, Systra este unul dintre cele mai importante grupuri internaționale de inginerie și consultanță, specializat în soluții de transport public și mobilitate. Compania este activă de peste 60 de ani și oferă servicii pentru dezvoltarea, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurilor și sistemelor de transport ale orașelor și regiunilor din peste 50 de țări, în Europa, dar și în Orientul Mijlociu sau Asia. Are peste 7.500 de angajați și generează un business anual de aproape 700 milioane de euro.
“Piața internațională de M&A (fuziuni și achiziții) a fost relativ dinamică anul acesta, în contextul în care business-ul global tinde să se consolideze, ca răspuns la evoluțiile economice ale ultimilor doi ani și ca reacție la efectele economice ale pandemiei. Alături de sectorul de infrastructură, avem semnale privind intrarea unor noi jucători în România în perioada următoare și dinspre alte domenii, precum cel de energie, tehnologie, sănătate sau real estate”, declară Mihai Voicu, Partener ONV LAW.
Tranzacția a fost gestionată la nivel local de casa de avocatură ONV LAW. La nivel internațional, a fost condusă de UGGC Avocats, una dintre cele mai mari case de avocatură independente din Franța, iar peste 20 de avocați specializați în M&A din opt țări au fost de asemenea implicați. Echipa ONV LAW a fost reprezentată de avocații de business Ana-Maria Petrescu – Senior Associate, Lorena Ciobanu – Partener și Mihai Voicu – Partener și coordonator al Diviziei Business Law. UGGC Avocats și ONV LAW sunt parte a rețelei globale de case de avocatură independente Interlaw.
ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în 2000, acordă consultanță juridică în achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului și dreptul digital.