Liderul mondial în manipularea lichidelor și gazelor de mare precizie și acuratețe, producător de seringi microlitrice, drivere de seringi și canale de pipetare pentru distribuirea și pipetarea cu precizie de volume mici, destinate laboratoarelor și centrelor de cercetare, dezvoltare și analitice din toată lumea, își extinde fabrica din Giarmata, județul Timiș.
Până la finalul anului viitor, compania elvețiană își va extinde considerabil suprafața construită și va asigura un nou spațiu modern și sustenabil de lucru pentru noile divizii de activitate sau pentru extinderea celor existente.
La începutul acestui an, Hamilton Central Europe anunța o nouă investiție, de peste zece milioane de euro, în producția internă de componente destinate propriilor produse și în componente metalice. Prin parteneriatul încheiat cu compania Amada, noua divizie de procesare tablă (Metal Sheet Processing) va avea un sistem de producție complet automatizat, printre cele mai avansate soluții din punct de vedere tehnologic existente pe piață.
- Majoritatea profesioniștilor HR folosesc instrumente de inteligență artificială în munca lor. ChatGPT, cel mai folosit
- Două treimi dintre angajați traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Cel mai mult îi afectează că nu câștigă suficient și instabilitatea politică
- Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch, cei mai doriți angajatori în România, în 2025
„Hamilton Central Europe a devenit un jucător puternic în familia Hamilton: gestionează divizia de laborator și oferă servicii esențiale pentru întregul grup Hamilton. Noua divizie de procesare tablă va permite grupului să devină independent de unii furnizori-cheie și să aibă control deplin asupra calității produsului. Producția componentelor din tablă la Hamilton Central Europe, ca un serviciu central pentru toate diviziile de afaceri Hamilton, urmează strategia Hamilton de a internaliza cât mai multe procese, păstrând un procent ridicat din lanțul valoric global”, declară Martin Frey, CEO Hamilton.
Planurile majore de investiții pentru următorii ani includ și o nouă direcție strategică: extinderea portofoliului de echipamente și dispozitive de laborator. “Avem o viziune strategică pentru activitatea de laborator, gestionată de fabrica din România: Hamilton să devină un jucător cu o ofertă cuprinzătoare și completă de produse pentru laboratoare. În acest scop, va fi necesară extinderea portofoliului de produse, cu produse de laborator complexe și unice, dezvoltate și fabricate în România. Ca să realizăm acest lucru, e nevoie de mai mult spațiu, iar noua clădire va face posibil acest lucru”, explică Martin Frey.

O nouă clădire modernă, sustenabilă, și mai multe zone verzi și dotări pentru angajați
Printr-o investiție de circa 18 milioane de euro, noua clădire a Hamilton Central Europe continuă direcțiile de modernism, ergonomie și sustenabilitate. La finalul lucrărilor, în 2023, construcția va avea trei niveluri destinate activităților de producție și patru pentru birouri.
„Noul spațiu va deservi noile divizii anunțate anul acesta sau cele pe care avem în vedere să le dezvoltăm, cum sunt departamentele de procesare tablă și cel de dispozitive de laborator (General Laboratory Devices), dar și extinderi, în cazul departamentului medical. În acest departament, producem consumabile folosite în aparatura de asistență respiratorie. Alături de aceste produse, produsele Hamilton fabricate în România au avut o contibuție semnificativă în lupta mondială împotriva Covid-19: de la componente critice pentru ventilatoarele Hamilton și pentru tehnologia de testare automată PCR Corona, până la nenumărați senzori utilizați în producția vaccinurilor”, spune Ciprian Ractei, director general Hamilton Central Europe.
Cu o suprafață construită desfășurată de circa 15.300 mp și o fațadă complet din sticlă, pentru a asigura lumina naturală, noua clădire va include zone de co-working și de recreere, cabinet medical, spații dedicate pentru școlarizări și training. Concomitent, va fi extins și parcul Hamilton, pe toată suprafața ce înconjoară clădirile. Zona verde amenajată va ajunge astfel la o suprafață de peste 13.000 mp.
Extensia clădirii va fi dotată cu instalații de ultimă generație pentru reducerea emisiilor de carbon. Cu ajutorul unui sistem BMS (Building Management System), va fi controlată și gestionată de la distanță și va permite optimizarea funcționării instalațiilor, pe baza necesarului și orarului prestabilit. Clădirea va fi echipată cu panouri fotovoltaice de până la 700 Kw, ca o continuare a investiției deja realizate în sistemul fotovoltaic instalat anul acesta, cu 1.180 de panouri solare. Hamilton Central Europe va continua și implementarea de programe noi de reducere a poluării apei, aerului și solului, pe lângă cele existente.
Noi locuri de muncă și oportunități pentru angajați
Dacă în urmă cu un an compania avea în jur de 280 de angajați, pe fondul investițiilor recente, echipa a crescut cu circa 15 la sută, iar până la finalul anului viitor se va apropia de 400.
„Natura investițiilor din ultima perioadă a generat, de la sine înțeles, un număr mai mare de locuri de muncă disponibile și o mai mare diversificare. Direcția continuă, pentru că avem și vom avea proiecte interesante nu numai în zona de producție, ci și în zona de cercetare și dezvoltare de produse noi, complexe și inovatoare. Am demarat procesul de recrutare pentru creșterea numărului de specialiști pe partea de R&D – ingineri hardware, firmware, software, care să se alăture actualei echipe și să dezvolte portofoliul de produse -, și pentru creșterea numărului de colegi din departamentele de mentenanță sau inginerie de produs și proces”, arată Corina-Aurora Kovacs, director administrativ la Hamilton Central Europe.
Locurile de muncă disponibile pot fi găsite aici sau pe paginile de Facebook și LinkedIn: Hamilton Central Europe.
DESPRE HAMILTON
Hamilton este un lider tehnologic global în știința vieții, dispozitive medicale, automatizarea laboratorului și industriile de gestionare a probelor. Proiectează și produce ventilatoare de ultimă generație, roboți de pipetare, senzori biopharma și alte echipamente de automatizare și precizie pentru spitale, laboratoare, cercetare și industrie din întreaga lume. Ocupă o poziție importantă și în domenii aflate în creștere rapidă, precum genetica, robotica, alimentația și tehnologii de mediu. Grupul are circa 3.000 de angajați la nivel global, în 17 locații din întreaga lume.
În România, Hamilton și-a început activitatea în 2013, în Timiș, prin producția de seringi microlitrice și ace, folosite exclusiv în laboratoarele de cercetare pentru precizia măsurării și pipetării în gama microlitrilor. România a devenit a doua țară din Europa, după Elveția, în care Hamilton desfășoară activități de producție.
În fabrica din Giarmata, Hamilton Central Europe produce, cu ajutorul unei echipe de circa 330 de angajați, instrumente de precizie ridicată, folosite în laboratoarele de analiză și cercetare (seringi microlitrice, ace, pompe de dozaj, module de pipetare și accesorii) și consumabile de unică folosință, utilizate în secțiile de terapie intensivă. Produsele sunt utilizate pe piețele de profil din Europa, Asia și Africa de Sud, în mare parte în laboratoarele de cercetări științifice, laboratoarele de aplicații analitice și secții de terapie intensivă din întreaga lume.