Investitori din Europa de Sud-Est și cele mai tari startup-uri regionale de tehnologie își dau întâlnire la București și Sofia

de A M

Platforma de business South East Europe Tech Tour 2019 revine în Balcani, pentru al doilea an consecutiv.

Investitori internaționali din Europa de Sud-Est și cele mai tari startup-uri regionale de tehnologie se vor întâlni în capitalele României și Bulgariei, la a doua ediție balcanică a South East Europe Tech Tour 2019 (SEETT), ce va avea loc la București și Sofia, pe 28 și 29 mai.

SEETT 2019 este organizat de Tech Tour, cu sprijinul fondului internațional de investiții Venture Capital Almaz Capital. Evenimentul își propune promovarea inovației și a investițiilor în cele mai bune startup-uri de tehnologie din regiune. În cele două zile, antreprenorii IT au șansa de a se întâlni cu investitori internaționali, mentori și experți din industrie, pentru a genera discuții, parteneriate și investiții pentru afacerile lor.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

La Eastern Europe Tech Tour vor fi prezente cele mai promițătoare startup-uri de tehnologie din Europa de Sud-Est. Cele din România, Croația, Ungaria, Moldova, Slovacia, Slovenia și Ucraina se vor întâlni la București, iar cele din Bulgaria, Albania, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia – la Sofia.

Peste 150 de startup-uri vor parcurge un proces riguros de analiză și vor fi evaluate pe baza caracterului unic al tehnologiei, modelului de business, viziunii, capacității de a executa planul de business, calității și experienței managementului. Startup-urile selectate își vor prezenta ideile de business în fața unei delegații formate din 40 de investitori internaționali, activi în Europa de Sud-Est, alături de 40 de investitori locali și experți regionali.

Procesul de selecție va fi supervizat de un comitet ce reunește investitori internaționali și lideri de business cu experiență, printre care Alexander Galitsky, Co-Founder & Managing Partner Almaz Capital (SUA), și Marius Ghenea, Investment Director 3TS Capital Partners (Austria). Data limită de înscriere a startup-urilor este 2 aprilie.

DESPRE TECH TOUR

Fondată în 1998, este o platformă internațională unică, dedicată startup-urilor tech inovatoare, aflate în curs de dezvoltare și în căutare de investitori și finanțare, de la stadiul de idee la  poveste de succes. Platforma sprijină antreprenorii IT și proiectele lor prin accesul la comunitatea tech online și la cele peste 25 de evenimente de networking organizate anual. Cu o experiență de peste 20 de ani în Europa și Orientul Mijlociu, Tech Tour este un nume cunoscut pe piețele de venture capital și are în plan o extindere în China, în viitorul apropiat.

DESPRE ALMAZ CAPITAL

Este un fond internațional de Venture Capital, care investește în companii de tehnologie early stage, eficiente din punct de vedere al capitalului. Cu sediul central în Silicon Valley și un model de finanțare bridge, conectează antreprenori cu ingineri de software talentați din SUA și Europa Centrală și de Est, și lansează pe piața globală startup-uri promițătoare. Fondul investește în sectoare de industrie cu dezvoltare rapidă, precum aplicațiile bazate pe Inteligență Artificială și Blockchain, data engineering, cybersecurity, edge computing, arhitectură de rețea și infrastructură. Printre investitori se numără Cisco, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC), membră a World Bank Group. De la fondarea sa, în 2008, Almaz Capital are 11 exit-uri și peste 30 de companii de portofoliu.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.