Între 10 și 12 iunie, Asociația Banat IT organizează a șasea ediție a celui mai așteptat maraton de programare, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița.
HackTM reunește programatori, designeri, specialiști IT cu experiență, dar și începători din domeniu, la evenimentul de tip hackathon, locul unde inovatorii vor dezvolta proiecte software și hardware în cele trei zile dedicate.
Pasionații de IT își pot testa abilitățile la unul dintre cele mai competitive evenimente de tehnologie din sud-estul Europei și singurul de acest tip din Timișoara. Cu un format menit să găzduiască orice persoană interesată de IT, organizatorii își propun să aducă împreună participanți de toate vârstele, dornici să-și transpună ideile în proiecte.
Evenimentul este deschis profesioniștilor din IT, dar și studenților sau elevilor cu abilități de programare sau design. Participanții pot dezvolta proiectele individual sau în echipe, sub îndrumarea mentorilor experimentați, reprezentanți din companii IT de renume din Timișoara, ce vor întregi experiența de hackathon. Cele mai bune proiecte sunt recompensate cu premii de peste 10.000 de euro, oferite de parteneri sau de organizatori.
Principalele domenii de acțiune:
- Cybersecurity/ Decarbonization, cu premiul MacBook Pro 13.3 per membru din echipă, oferit de compania Atos
- Smart Mobility, cu premiul Dronă DJI Mavic Mini Fly More Combo per membru din echipă, oferit de Continental
- Payments, cu premiul Google Nest Hub 2 per membru din echipă, oferit de Endava
- Artificial Intelligence, cu premiul Smartwatch Garmin Venu per membru din echipă, oferit de MHP – A Porsche Company
- Media, Entertainment & Education, cu premiul 1.000 RON eMAG Voucher/ membru din echipă, oferit de Ness Digital Engineering
- Q-commerce, cu premiul 1000 RON Tazz Voucher/ membru din echipă, oferit de Tazz by eMAG
- O categorie specială, dedicată proiectelor ce nu își găsesc locul printre cele menționate anterior: Not Another Hackathon Award, cu premiul-surpriză a box of N.O.T.H.I.N.G./ echipă, oferit de DevPlant.
Premiul cel mare este elementul central al competiției. Câștigătorii vor descoperi, la momentul nominalizării, surprizele în valoare de peste 5.000 de euro, puse la bătaie de Banat IT.
Hackathon-ul va debuta cu sesiunea de pitching și formare a echipelor (vineri), urmată de etapa de dezvoltare a proiectelor – pe toată durata weekend-ului, și se finalizează cu jurizarea echipelor și ceremonia de premiere, duminică. Pe perioada evenimentului, participanții se vor bucura de activități tematice, networking și distracție. Biletele pentru HackTM sunt disponibile aici.
DESPRE BANAT IT
Înființată de un grup de profesioniști din domeniul IT, este una dintre cele mai reputate organizații ale sectorului tech din vestul României. Activează pentru creșterea coeziunii sectoriale, a gradului de valorizare a inovării și potențialului de cercetare-dezvoltare, îmbunătățirea practicilor de afaceri și de atragere a resurselor umane, respectiv pentru educație de natură tehnologică și de business, pentru cele mai diverse categorii de beneficiari.
