Kaufland se implică într-un proiect social pentru a crește participarea activă a femeilor în economie

de A M

Retailerul Kaufland România își consolidează angajamentul față de egalitatea de gen și vizează creșterea numărului de angajate în situații vulnerabile sau cu dizabilități, dar și în posturi de conducere.

Unul dintre cei mai mari retaileri se alătură mișcării sociale #WeAreHalf, lansată de Asociația Solidaritate și Egalitate. Obiectivul acesteia este creșterea cu 25 la sută, în următorii doi ani, a gradului de conștientizare privind inegalitatea de gen în România, prin campanii de informare și educație.

„Decalajul dintre numărul femeilor în societate vs. implicarea lor în economie este evident. În România, populația majoritară este feminină (+51 la sută), dar situația se inversează când ne uităm la rata de angajare, unde bărbații sunt majoritari. În Kaufland, datele se aliniază cu procentele populației – femeile reprezintă peste 73 la sută din totalul angajaților și ocupă peste 50 la sută din posturile de conducere.

Responsabilitatea noastră se extinde dincolo de limitele companiei, motiv pentru care ne-am implicat în creșterea conștientizării pe tema egalității de gen. Este unul dintre motivele pentru care ne-am alăturat inițiativei #WeAreHalf. Ca femeie, simt nevoia să susțin astfel de cauze, care fac societatea românească un loc mai prosper și mai echitabil pentru cetățenii săi, indiferent de gen”, declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director @ Kaufland România.

România se află pe penultimul loc în UE în ceea ce privește egalitatea de gen, conform datelor din 2022 ale Institutului European pentru Egalitatea de Gen, transmise de World Bank Romania. În urmă cu un an, Asociația Solidaritate și Egalitate a pornit o campanie de informare, educare și sprijin al femeilor.

Potrivit analizei McKinsey din septembrie 2021, dacă procentul de femei angajate ar ajunge la 52 la sută, România poate adăuga, în fiecare an, circa 8,7 la sută la PIB – în jur de 24 miliarde de euro. Acest lucru poate fi obținut prin creșterea numărului de femei active pe piața muncii cu trei la sută, remunerarea orelor lucrate suplimentar și angajarea lor în sectoare cu productivitate mare.

„#WeAreHalf nu este doar o provocare adresată femeilor. Egalitatea de gen, sau mai degrabă lipsa ei, afectează întreaga comunitate. Participarea activă a femeilor în economie nu doar ar întări coeziunea societății, ci ar reduce semnificativ fenomenele de violență. Am dat glas acestei mișcări în martie 2023, iar anul acesta, cu ajutorul Kaufland, vrem să ajungem cu mesajul nostru în cât mai multe orașe, în care să punem în valoare femei cu potențial. În plus, ne dorim să le oferim o platformă extinsă, prin care pot participa activ la schimbarea stereotipurilor și la promovarea egalității de șanse”, subliniază Mihaela Raluca Tudor, fondatoarea Asociației Solidaritate și Egalitate.

Mihaela Raluca Tudor, fondatoare @ Asociația Solidaritate și Egalitate.

Campania aduce în prim-plan poveștile femeilor care au obținut realizări notabile în comunitățile lor și le încurajează să devină modele pentru întreaga societate. Kaufland a început deja un sistem intern de nominalizare al femeilor din companie. Primele trei povești înscrise în #WeAreHalf vorbesc despre dedicarea pentru identificarea și aplicarea unor politici incluzive într-o companie cu mii de angajați și 177 de magazine, consolidarea echipelor de lucru prin integrarea fiecărui membru, indiferent de experiența profesională și, mai ales, mai presus de dizabilități.

Estera Anghelescu este director de Recrutare și Employer Branding la Kaufland România și Republica Moldova, cu o experiență de peste 20 de ani. A jucat un rol-cheie în expansiunea companiei, de la deschiderea primelor magazine. În 2022, a fost distinsă cu titlurile de Global Employer Brand Leader of the Year de Kantar și Employer Branding Professional of the Year de Evensys. Din mai 2023, este și vicepreședinte al RDCC (Romanian Diversity Chamber of Commerce) și s-a angajat în promovarea diversității și incluziunii, în companie și în societate. Este coordonatoarea programului A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), dedicat integrării persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. A urmat un M.B.A. la Universitatea din Gelsenkirchen și programe de Executive Education la M.I.T., University of North Carolina și Stanford.

Oana Lungu este director executiv Achiziții la Kaufland România și Republica Moldova. Lucrează în companie de peste 18 ani. A urmat studii universitare în domeniul arhitecturii, iar primul contact cu achizițiile l-a avut într-o firmă de construcții, unde a învățat mult mai multe lucruri decât ar spera un tânăr absolvent. Experiențele din sfera profesională au condus-o către retail, un domeniu față de care a fost mereu deschisă și în care a atins performanțe de top, alături de echipa sa. Principiul pe care Oana l-a transpus în domeniul achizițiilor este acela că o construcție durabilă pornește întotdeauna de la o fundație solidă. În retail, fundația este chiar echipa alături de care lucrează zi de zi, fie că e vorba de colegi cu experiență sau de tineri la început de carieră, care descoperă acest domeniu extrem de dinamic.

Oana Lungu, director executiv Achiziții @ Kaufland România și Republica Moldova.

Cezarina Ispas este casieriță într-un magazin Kaufland din București. Lucrează la o casă specială, creată pentru persoanele cu dizabilități, gândită pentru cei care utilizează un scaun rulant. Asta o ajută să-și poată desfășura activitatea profesională în siguranță și cu încrederea că este susținută și valorizată. „La Kaufland Tudor Vladimirescu, sunt parte dintr-o echipă frumoasă și, de fiecare dată când merg la locul de muncă, o fac cu bucurie. De la interviul de angajare, am întâlnit oameni speciali, care m-au susținut și m-au respectat. M-am integrat foarte bine și aici mă simt ca într-o familie. În ciuda dizabilității mele, am un loc de muncă bun și îi încurajez pe toți cei care își doresc un job să să alăture echipei Kaufland”, spune Cezarina Ispas.

Cezarina Ispas, casieriță @ Kaufland Tudor Vladimirescu.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în opt țări, 155.000 de angajați și o rețea de 177 de magazine în România.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.