Lidl așteaptă absolvenții de gimnaziu la Școala de Carte și Meserii

de A M

Compania Lidl continuă să sprijine formarea viitorilor profesioniști din retail și să pregătească elevii de liceu pentru meseria de comerciant-vânzător, prin programul Școala de Carte și Meserii.

Tinerii care își doresc o carieră în retail se pot înscrie în programul de învățământ dual, între 29 iunie și 6 iulie și 22 și 24 iulie. Anul acesta, zece dintre absolvenții promoției din 2017, care au finalizat stagiile de formare din program, vor face parte din echipa Lidl România.

Școala de Carte și Meserii este un program de învățământ profesional în sistem dual, realizat după metoda germană, care îmbină cunoștințele teoretice cu cele practice. Proiectul a fost înființat în 2017, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Prin intermediul lui, Lidl și alți patru parteneri își propun să ofere absolvenților de gimnaziu din șase orașe oportunitatea de a alege, din anul școlar 2020-2021, o educație în retail, și de a se specializa în meseria de comerciant-vânzător. Lidl le oferă elevilor și oportunitatea de a participa la sesiuni de practică în magazinele sale și de a-și dezvolta abilitățile necesare unei cariere în comerț.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Elevii din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara se pot înscrie la unul dintre liceele partenere: Liceul Tehnologic „Elie Radu” din București, Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov, Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” din Iași, Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu și Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara. În fiecare liceu, Lidl și companiile partenere formează o clasă de comerciant-vânzător, pe care o susțin prin sesiuni practice de formare în magazine.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Școala de Carte și Meserii în sistem dual se adresează elevilor care vor absolvi sau au absolvit clasa a VIII-a și care nu au împlinit 26 de ani. Cursurile se desfășoară pe parcursul a trei ani, perioadă în care tinerii pot să-și dezvolte abilitățile practice necesare meseriei, prin stagii periodice în companiile ce susțin acest program.

Pe perioada școlarizării, elevii vor beneficia de o bursă de 400 de lei/ lună și de transport decontat și masă de prânz asigurată pe durata stagiilor de practică în magazinele Lidl. După absolvire, vor primi un certificat de competențe recunoscut internațional, pentru calificarea de comerciant-vânzător, și oportunitatea de a se angaja în rețeaua de magazine Lidl.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.