Peste jumătate dintre companiile din România (54 la sută) intenționează ca, în 2020, să crească numărul de angajați, cu 11 la sută, în medie, potrivit Barometrului de HR realizat de PwC România.
Cea mai mare cerere de noi angajați este în sectorul IT&C, urmat de industrie, auto și retail. 91 la sută dintre companiile din IT&C intenționează să majoreze numărul de angajați, în medie, cu 20 la sută. În industrie și auto, 71 la sută dintre societăți vor să angajeze, în medie, cu 6,2 la sută mai multe persoane și 50 la sută dintre firmele din retail au nevoie de un plus de 6,4 la sută. Creșteri de personal au în plan și 40 la sută din companiile din sectorul de servicii financiare și 30 la sută dintre cele din farma.
“Estimările noastre arată că România are nevoie de încă un milion de angajați, în următorii cinci ani, pentru a obține o creștere economică medie de 3,5 la sută anual. Așa cum știm, în ultimii ani, forța de muncă a devenit mai greu de găsit și există riscul de a limita acest potențial de dezvoltare a economiei. Din acest motiv, guvernul și companiile ar trebui să se implice în programe de educație care să dezvolte competențele angajaților, în special pe cele digitale, tot mai solicitate de angajatori pe măsură ce noile tehnologii sunt adoptate pe scară largă”, declară Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.
Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera
Potrivit sondajului, cele mai multe poziții noi au fost create, în 2019, în zona Digital & Social Media, precum Chief IT Digital Solutions, Instructional Designer, specialist social media, Digital & Multichannel Manager, Digital Manager, RPA Specialist și Online Manager. Sondajul indică și departamentele care vor fi cel mai afectate de automatizare, în opinia respondenților: contabilitatea, suportul IT, zona administrativă și cea de analiză financiară și de business.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
“Principalele provocări la care se așteaptă departamentele de resurse umane, în 2020, vor fi fluctuația de personal și angajamentul redus, creșterea costurilor salariale, impactul digitalizării asupra forței de muncă și deficitul de forță de muncă. Utilizarea noilor tehnologii și automatizarea înseamnă competențe și poziții noi, fapt care începe să se reflecte în organigramele angajatorilor din România. Spre exemplu, majoritatea posturilor nou apărute în 2019 se află în zona de digital și social media”, spune Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation, PwC România.
Potrivit Barometrului de HR, majoritatea respondenților se consideră pregătiți să facă față deficitului forței de muncă și costurilor salariale pe care le implică atragerea și creșterea numărului de angajați în 2020.
Studiul HR Barometru a fost derulat în octombrie, pe baza informaţiilor furnizate de 65 de companii. PwC este o rețea de firme prezentă în 158 de țări, cu mai mult de 276.000 de profesioniști care oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și pentru afaceri.