Top 30 business-uri cu capital românesc, care scriu istorie la 30 de ani de la Revoluție

De la extragerea și prelucrarea petrolului, la comerț, transporturi, energie și telecomunicații, cele mai importante business-uri duc economia națională, după 30 de ani de capitalism, la cel mai ridicat nivel de dezvoltare din istorie.

Afacerile primelor 30 de companii ce includ acționariat românesc vor depăși, în acest an, nivelul cumulat de 180 de miliarde de lei, iar în 2020 vor trece de granița de 200 de miliarde de lei cifră dublă față de cea înregistrată în urmă cu zece ani, estimează analiștii de la firma de consultanță Frames. Business-ul românesc crește de la an la an, cu o rată semnificativă, în ciuda provocărilor de ordin fiscal și a zgomotului politic care afectează imaginea României în ochii investitorilor.

Potrivit unei analize realizate de Frames, afacerile cumulate ale primelor 30 de companii care includ acționariat românesc au atins anul trecut nivelul-record de 164,1 miliarde de lei, în comparație cu 92 de miliarde, în 2010. Și profitabilitatea lor a urmat aceeași tendință, de la 5,17 miliarde de lei, în 2010, la 12,1 miliarde, în 2018. Statisticile arată că ritmul de creștere a business-urilor a atins, în ultimii cinci ani, un nivel susținut și constant, semn al însănătoșirii economiei după criza economică. În 2017, afacerile cumulate ale celor mai importanți investitori se situau la 146,6 miliarde de lei, în creștere cu peste zece miliarde față de anul precedent (132,5 miliarde).

Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera

Top 30 – cele mai importante companii care includ acționariat românesc este condus de OMV Petrom, care, prin cele două companii luate în calcul în analiză (OMV Petrom Marketing și OMV Petrom), a înregistrat anul trecut afaceri cumulate de 35,6 miliarde de lei, în creștere cu șase miliarde față de 2017 (29,8 miliarde) și cu aproape 15 miliarde față de nivelul din 2010 (21 miliarde).  

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Locurile următoare în clasament sunt ocupate, în ordinea cifrei de afaceri, de cele două firme ale Rompetrol, Rompetrol Rafinare și Rompetrol Downstream (ambele cu acționariat mixt român și olandez), cu afaceri cumulate de 25 miliarde de lei în 2018, față de 20 miliarde în 2017. Clasamentul primelor zece companii este completat de Kaufland (acționariat mixt, german și român), cu afaceri de 10,8 miliarde în 2018, și Lidl Discount (7,7 miliarde). Pe locurile următoare se situează Dedeman (7,2 miliarde), Engie (6 miliarde), Orange (5,7 miliarde) și Romgaz (4,96 miliarde). Față de 2010, afacerile Kaufland au crescut de la 4,67 la 10,8 miliarde lei, iar Dedeman, o companie cu capital românesc, a ajuns la afaceri de 7,22 miliarde (1,55 miliarde în 2010).

În top 30 business-uri ce includ acționari români urmează, în ordinea cifrei de afaceri, Hidroelectrica, Dante International (eMag), Electrica Furnizare, Mediplus Exim, E.ON Energie, Fildas Trading, Altex România, OMV Petrom Gas, Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica, Telekom România Communication, Takata, Alro, Oscar Downstream, Coca-Cola HBC Romania, Enel Energie Muntenia, Enel Energie, BlueAir Avation, Nuclearelectrica și Telekom România Mobile Communications. Toate acestea au înregistrat afaceri cumulate de 60,7 miliarde de lei, față de 58,6 miliarde în 2017.

“Radiografia business-ului cu pedigree românesc arată că cele mai importante afaceri se fac în domeniul extracției și prelucrării petrolului, vânzărilor de carburanți, comerțului, energiei și telecomunicațiilor. Agricultura, IT-ul și transporturile, trei dintre pilonii care ar putea asigura o dezvoltare sănătoasă a economiei, continuă să crească sub potențial, semn că investițiile în aceste sectoare rămân încă în zona de oportunitate”, afirmă Adrian Negrescu, manager Frames.

Forța de muncă, sub potențial

Creșterea afacerilor a primelor 30 de companii contrastează cu dinamica negativă a forței de muncă. Statistica Frames arată că numărul angajaților companiilor a atins anul trecut nivelul minim al ultimilor zece ani. Cele 30 de firme luate în calcul în analiză raportau în 2018 97.598 de angajați, în scădere cu peste 16.000 față de anul precedent și cu mai mult de 22.000 față de 2016. În 2010, companiile din Top 30 aveau 105.905 angajați.

“Criza forței de muncă afectează semnificativ economia românească. Absența angajaților a determinat multe companii să caute soluții de automatizare a proceselor de producție. Pe de o parte, criza forței de muncă a generat o temperare a ritmului de dezvoltare la nivelul economiei însă, din altă perspectivă, a contribuit la eficientizarea activității, concretizată în creșterea profitabilității”, afirmă analiștii de la Frames.

Potrivit acestora, criza forței de muncă va reprezenta, și în următorii ani, una dintre marile provocări ale economiei. “Lipsa unei platforme educaționale adaptate realităților din economie și inexistența unui mecanism optim de import a forței de muncă, în principal în zona de legislație, vor continua să impacteze negativ dinamica economică. Creșterea economică va depinde, în mare măsură, de modul în care companiilor vor investi în dezvoltarea noilor tehnologii, a proceselor de fabricație automatizate, a robotizării, soluții care, însă, vor compensa doar într-o oarecare măsură lipsa de personal”, afirmă analiștii de la Frames.

Asigurarea unei forțe de muncă optime pentru economie va depinde, pe de altă parte, de politica salarială adoptată de companii și de modul în care statul va impulsiona acest lucru prin nivelul salariului minim și politica fiscală. “Reîntoarcerea românilor din țară este preferată, bineînțeles, importului de muncitori din străinătate. Fără a avea însă o corelație între nivelul salarial și productivitatea muncii, creșterea salariilor din pix, forțată de stat, va impacta în mod negativ economia. O relaxare fiscală, pe segmentul taxelor salariale, trebuie de asemenea luată în calcul, în condițiile în care mare parte din companii suferă de subfinanțare”, arată analiza Frames.

România s-a enclavizat economic

De Ziua Națională, România economică s-a aflat la cel mai ridicat nivel din istorie, însă este mai divizată ca oricând. Industrializarea forțată din anii comunismului a fost urmată de o adevărată enclavizare economică în jurul marilor orașe, cu consecințe sociale pe măsură.

“În cei 30 de ani de capitalism, România s-a dezvoltat cu trei viteze. Sunt zone precum București-Ilfov, Cluj, Timișoara, unde business-ul a evoluat semnificativ, iar asta se vede inclusiv în nivelul salarial, există zone cu potențial mediu, precum cele din jurul reședințelor de județ (Iași, Sibiu, Constanța) și zone aproape abandonate (Botoșani, Vaslui, Teleorman, Tulcea, Olt), fără investiții și în care nivelul de trai este la cel mai scăzut nivel din UE. România unitară există doar pe hârtie. În realitate, în absența infrastructurii care să conecteze la un nivel optim provinciile istorice, a unor planuri macro-economice de dezvoltare unitară, România s-a enclavizat economic în acești ani, cu consecințe sociale semnificative”, spune Adrian Negrescu.

“Migrația masivă a locuitorilor, din ultimii ani, în special către orașe precum București, Cluj sau Timișoara, a făcut ca zone întregi să fie practic părăsite, să ajungă în faliment. Lipsa forței de muncă, absența investițiilor în aceste zone, sunt de natură să creeze probleme sociale grave. E necesară, mai mult ca oricând, o strategie cu măsuri concrete de stimulare a business-ului în aceste zone, în condițiile în care înființarea regiunilor de dezvoltare, planurile de investiții în mediul rural, s-au dovedit ineficiente. Este nevoie de dezvoltarea infrastructurii, de reduceri de taxe în zonele defavorizate, de susținerea investițiilor de tip greenfield, de cursuri de calificare pentru populația din mediul rural, de dezvoltarea infrastructurii de transport și comunicații. Fără măsură concrete, România unitară, cel puțin din punct de vedere economic, va rămâne la nivelul de deziderat”, arată analiza Frames.

Analiza companiei de consultanță a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate la Registrul Comerțului și Ministerul de Finanțe de companiile ce includ și acționari români, în perioada 2010-2018. 

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share