Din 1 iulie, patru hoteluri proprietatea Continental Hotels nu vor mai opera sub brandul Ibis. Ele vor fi închise temporar pentru renovare, reamenajare şi rebranduire.
Cel mai mare lanţ hotelier românesc şi Accor, lider în industria hotelieră internaţională, au decis de comun acord să încheie acordul de management semnat în urmă cu 20 ani. Drept urmare, hotelurile Ibis Gara de Nord, Parlament, Constanţa şi Sibiu nu vor mai funcţiona sub acest brand.
„Hotelurile Ibis preluate vor fi închise pentru aproximativ 4-6 luni, în vederea efectuării unor lucrări de renovare şi reamenajare. Cele patru hoteluri vor fi rebranduite astfel: hotelurile Continental Forum Bucureşti şi Continental Forum Constanţa vor funcţiona sub un standard de patru stele, în timp ce MyContinental Bucureşti şi MyContinental Sibiu vor reprezenta noul brand de trei stele. Planurile noastre de extindere cuprind încă trei hoteluri Forum de patru stele la Braşov, Iaşi şi Cluj, şi un hotel de două stele Hello Hotel la Iaşi”, declară Radu Enache (foto), director general şi preşedinte Continental Hotels.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Potrivit lui Luc Gesvret, SVP Operation & Topline, Accor Europe de Est, lanţul internaţional intenţionează să deschidă şapte noi hoteluri, în România, în acest an. Ele vor avea peste 800 de camere. Alte nouă hoteluri, cu 1.200 de camere, vor fi inaugurate în anii următori, pe segmente de la budget la clase superioare. Accor este unul dintre cele mai importante grupuri hoteliere internaţionale din domeniul ospitalităţii. Operează 5.000 de hoteluri, staţiuni şi reşedinţe, în 110 ţări, şi oferă expertiză în domeniul ospitalităţii de peste 50 de ani.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Prezent de aproape 30 de ani pe piaţa turistică din România, Continental Hotels este cel mai mare lanţ hotelier românesc ce acoperă piaţa de lux, business şi economy, și oferă o gamă completă de servicii şi pentru segmentul MICE (Meetings, incentives, conferences, exhibitions). Portofoliul său cuprinde brandurile hoteliere proprii Grand Hotel Continental (cinci stele), Continental Forum (patru stele), Continental (trei stele), Hello Hotels (două stele), MyContinental (trei stele) şi cele de food & beverage Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental. Oraşele în care lanțul hotelier este prezent sunt Bucureşti, Arad, Oradea, Sibiu, Constanţa, Târgu Mureş, Drobeta Turnu Severin şi Suceava, cu peste 1.860 de camere în 8+4 unităţi hoteliere.