Flavia Ordean este Area Trade Manager la Ursus Breweries în județul Timiș. Are 35 de ani și în urmă cu 13 ani și-a început parcursul în echipa celui mai mare producător de bere din România.
După o serie de interviuri, a fost selectată pentru un post în domeniul său, în canalul Modern Trade. A fost începutul unei călătorii profesionale extraordinare.
Ce face un Area Trade Manager? Coordonează o echipă de Trade Representative care activează pe trei piețe diferite: HoReCa, Traditional Trade și Modern Trade, dezvoltă și implementează strategii de vânzare împreună cu distribuitorul din zona alocată, monitorizează piața pentru a identifica oportunități noi de dezvoltare și menține relația de business cu clienții din zonă.
- Oamenii din spatele celor „35 de fapte bune” de la Continental Hotels
- Adriana Record (CCIFER): „Capitalul uman este un avantaj competitiv al României, pe care investitorii francezi îl recunosc în unanimitate”
- MAGNETICO Timișoara: Liderii de resurse umane discută despre transformarea brandului de angajator
Flaviei îi place foarte mult ce face, pentru că, după 13 ani în această companie în care și-a dorit să crească profesional, fiind orientată atât pe obiective, cât și pe dezvoltarea sa, a decis să iasă din zona de confort și să-și dorească mai mult. Așa a ajuns să fie Area Trade Manager.
Cine a încurajat-o să meargă mai departe în carieră? În primul rând, familia, care a crezut în ea și a susținut-o. Apoi, desigur, compania, oamenii care au inspirat-o și care i-au văzut potențialul, colegii pe care i-a simțit mereu alături.
Echipă și valori. Are în echipă opt oameni și-i apreciază pentru că sunt empatici, proactivi și corecți, atât cu ei, cât și cu cei din jur. Sunt deschiși și integri și mulți dintre ei nutresc dorința de a se dezvolta profesional. Îi tratează așa cum ar dori ea însăși să fie tratată de un manager. Pune accent pe importanța colaborării și faptul că fiecare membru joacă un rol esențial. Succesul este o reușită colectivă, iar provocările reprezintă oportunități de a evolua împreună.
Îi place când e înconjurată de oameni de la care are ce învăța și acest job îi oferă din plin această posibilitate. Și îi mai place ceva la jobul ei: dinamismul și diversitatea activităților.
Ce crede despre compania în care lucrează? A impresionat-o mult cum s-a comportat compania în timpul pandemiei – o perioadă grea pentru toată lumea. A simțit atunci (și nu numai) că bunăstarea angajaților a fost pusă pe primul loc. Ursus Breweries este o companie care are mereu programe pentru angajați, investește în dezvoltarea lor, ceea ce face ca mediul de lucru să fie dinamic și plăcut. Dacă ești și te simți și apreciat la locul de muncă, așa cum simte ea, atunci ziua începe cu entuziasm.
Cum obține cel mai bun rezultat? Printr-un climat bun de lucru – ține mult la asta. Apoi prin informații corecte și actuale legate de job, cu follow up permanent, care o ajută să atingă obiectivele fiecărei zile. Crede că cele mai bune rezultate vin atunci când îți dedici întreaga atenție procesului, nu doar scopului final.
Nu crede în presiunea pusă pe oameni, iar la Ursus Breweries are parte de un mediu de lucru pozitiv, orientat spre susținerea reciprocă. Presiunea poate duce la rezultate, da, dar pe termen scurt, așa că nu e benefică și nu e un „ingredient” bun pentru ea sau pentru echipa pe care o coordonează.
Preferă Peroni Nastro Azzurro Stile Capri și, uneori, la ocazii speciale, savurează o bere cu colegii. Tot în vânzări se vede și peste cinci ani, pentru că e un domeniu foarte dinamic și provocator, care îi oferă oportunități continue de învățare și dezvoltare.
Ce îl face pe un vânzător să fie cel mai bun? Încrederea în produsul pe care îl promovează. Dacă ai încredere în portofoliul pe care îl expui în fața clientului, cu siguranță vei avea și succes în a-l vinde.
