Fundația TELUS International Romania Community Board a deschis înscrierile pentru programul anual de granturi, prin care oferă ONG-urilor oportunitatea să beneficieze de finanțarea inițiativelor axate pe educație, sănătate sau mediu.
ONG-urile își pot înscrie proiectele până în 5 aprilie. Valoarea totală a fondurilor alocate în această primă sesiune va fi de 50.000 de dolari, jumătate din bugetul anual al programului.
Granturile sunt acordate exclusiv organizațiilor înregistrate în România. Proiectele depuse trebuie să fie implementate în 2024, să aibă ca beneficiari direcți copii, tineri sau familiile lor și să utilizeze inovația socială și tehnologia în abordarea unei probleme identificate în comunitățile în care sunt active.
- Simona Paraschiv (Asociația InspirAction): „Suntem liantul dintre mediul academic și cel de business, formând tinerii de care companiile au mare nevoie”
- [People&Culture in Tech]: Inovație în stilul Silicon Valley – Andrei Bumbu, Engineering Manager, Creative Cloud, despre Garage Week la Adobe
- HR-ul în 2025: ce va rămâne la fel și ce se va schimba
ONG-urile pot transmite propunerile de proiecte prin completarea formularului de înscriere. În formularea cererii de finanțare, organizațiile sunt încurajate să aibă în vedere detalierea problemei identificate, a modalității în care proiectul propus va oferi o soluție inovatoare, prin acțiuni concrete, și a rezultatelor măsurabile așteptate.
În funcție de numărul de beneficiari și complexitatea proiectelor propuse, ONG-urile pot solicita granturi de 5.000, respectiv 10.000 de dolari. Proiectele câștigătoare vor fi selectate de Comitetul Executiv al Fundației până la finalul lunii mai.
Cu această nouă sesiune de granturi, TELUS International Romania Community Board își continuă demersul început în 2016 de a susține comunitățile locale, distribuind anual fonduri de 100.000 de dolari. Până acum, fundația a sprijinit financiar 130 de proiecte din România, cu granturi în valoare totală de 700.000 de dolari.
Prin programul de granturi al Fundației, alături de evenimentul anual de voluntariat TELUS Days of Giving și de alte campanii sociale derulate în fiecare an, TELUS International își aduce contribuția la dezvoltarea comunităților din care fac parte membrii echipei sale și își respectă angajamentul de a dărui acolo unde aceștia locuiesc (We Give Where We Live).
La nivel global, TELUS International gestionează cinci fundații (Community Board): în Guatemala, El Salvador, Filipine, Bulgaria și România. Fiecare distribuie 100.000 de dolari, anual, ca să sprijine proiecte dedicate comunităților locale.
DESPRE TELUS INTERNATIONAL
Proiectează, construiește și furnizează soluții digitale de ultimă generaţie ca să îmbunătăţească experienţa consumatorilor (CX) pentru branduri globale inovatoare. Soluțiile sale integrate cuprind strategie digitală, inovație, consultanță și design, ciclul de viață al sistemelor IT, automatizare inteligentă și AI end-to-end, inclusiv capabilități de viziune computerizată, și soluții CX de tip omnichannel, soluții de încredere și securitate, inclusiv moderare de conținut. Colaborează cu branduri din industrii cu creștere rapidă, precum tehnologie și jocuri, comunicare și media, comerț electronic și Fintech, domeniul bancar, servicii financiare și de asigurări, sănătate, turism și ospitalitate.