Peste 4,5 milioane de angajați din sectorul privat pot beneficia de carduri Edenred Cadou în valoare de 300 de lei, anul acesta

Procentul angajaților care pot beneficia de carduri cadou de Crăciun, în 2022, este în creștere, pe fondul nevoilor tot mai diverse ale angajaților și în contextul post-pandemic, în care retenția angajaților a reprezentat o provocare pentru companii, anunță Edenred, liderul pieței locale de beneficii extrasalariale.

Peste 4,5 milioane de angajați vor putea primi carduri cadou de Crăciun, ce pot fi folosite în rețeaua extinsă de parteneri Edenred.

“Sărbătorile sunt despre a dărui, pentru companii este momentul oportun ca să le arăte angajaților aprecierea. De multe ori, însă, cadourile standard oferite angajaților nu răspund la nevoile și dorințele lor. Încurajăm angajatorii să ofere Cardul Cadou Edenred, astfel încât angajații să-și achiziționeze cadourile pe care și le doresc cu adevărat.

Angajații preferă Cardul Edenred Cadou, care este și beneficiul extrasalarial preferat de angajați în perioada sărbătorilor. Dacă ne uităm la categoriile de bunuri achiziționate, angajații folosesc cel mai mult cardul cadou pentru achiziționarea de produse electronice, cosmetice, accesorii, produse pentru casă, dar și articole vestimentare. Au la dispoziție o rețea extinsă de comercianți parteneri Edenred, magazine fizice și online.

Dacă adăugăm și că aceste carduri sunt scutite de impozitul pe venit de zece la sută, dar și de contribuțiile sociale, în condițiile în care valoarea acordată este de maximum 300 de lei, ne așteptăm la o adopție și mai mare a cardurilor cadou în rândul companiilor și în beneficiul angajaților”, declară Codruț Nicolau, director general Edenred România și Benefit Systems.

Cardurile cadou – cel mai dorit beneficiu extrasalarial

Conform studiului Benefit pentru primul semestru al acestui an, cardul cadou reprezintă cel mai dorit beneficiu extrasalarial, după cardul de masă. În 2022, valoarea deductibilă a cardurilor cadou, pe care angajatorii le pot acorda ocazional, a crescut de la 150 la 300 de lei/ angajat și pentru fiecare copil minor al acestuia/ eveniment.

Studiul Benefit urmărește și nivelul de accesare a categoriilor de beneficii în funcție de generația din care fac parte angajații și de industriile în care activează. Cardurile cadou sunt cel mai accesate de angajații din generațiile Y (27,7 la sută) și Z (27,3 la sută), urmate de Gen X (25,8 la sută) și de Baby Boomers (15,2 la sută), ceea ce indică preferința generațiilor mai tinere pentru această categorie de beneficii. Angajații din call-center accesează cel mai mult cardurile cadou, cu 43,1 la sută peste medie.

Edenred Cadou reprezintă o soluție actuală și flexibilă de motivare și recompensare, cu beneficii pentru angajatori, salariați și comercianți. Angajatorii care optează pentru acordarea tichetelor cadou pe suport electronic au mai multe beneficii: oferă pachete salariale complete, au acces la facilități fiscale, precum deductibilitate și scutire de la plata taxelor sociale.

Cardurile Edenred Cadou pot fi înrolate în aplicațiile Edenred Pay și Google Pay (pentru utilizatorii Android) și Apple Pay (pentru utilizatorii iOS). Utilizatorii pot face plăți direct cu telefonul mobil, în rețeaua de comercianți parteneri Edenred.

DESPRE EDENRED

Este lider de piaţă ca platformă de servicii şi plăţi și are 10.000 de angajaţi. Conectează peste 50 de milioane de angajaţi şi două milioane de comercianţi parteneri prin intermediul a peste 900.000 de clienţi corporativi în 46 de ţări. Oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (tichete de masă), vacanță, flote auto şi mobilitate (soluţii multi-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport), stimulente (vouchere şi carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale). Sprijină fenomenul cultural prin cardurile culturale.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share